Șefii de guvern din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord au semnat un document în orașul galez Cardiff la începutul acestei săptămâni, declarând că era Westminster, sediul oficial al guvernului Regatului Unit, „se apropie de sfârșit”.
Declarația a trimis unde de șoc în întreaga lume, deoarece cele trei țări, împreună cu Anglia, constituie cândva puternicul Imperiu Britanic, care se întindea pe toate continentele, cu excepția Antarcticii.
Primii miniștri ai celor trei țări care formează Regatul Unit au semnat documentul în calitate de „reprezentanți ai partidelor lor” și nu de șefi ai guvernelor respective, afirmând că cele trei națiuni au „dreptul la autodeterminare”.
Pactul de la Cardiff: Se îndreaptă Marea Britanie spre dezintegrare?
Declarația a cerut guvernului britanic să „se pregătească, să planifice și să faciliteze schimbările constituționale”, recunoscând totodată că fiecare națiune va proceda „în felul său și la timpul său”.
Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord sunt conduse de politicieni hotărâți să părăsească Regatul Unit : John Swinney din Partidul Național Scoțian (SNP), Rhun ap Iorwerth din partidul galez Plaid Cymru și Michelle O'Neill din partidul Sinn Fein din Irlanda de Nord.
Experții spun că declarația s-ar putea să nu ducă la o ruptură constituțională în Regatul Unit, dar sunt de acord că aparența este deliberată.
Laura McAllister, profesoară de politici publice la Centrul de Guvernare din Țara Galilor al Universității din Cardiff, a declarat pentru TRT World că întâlnirea din 14 septembrie este „semnificativă” din mai multe motive.
„Reflectă faptul că acum există prim-miniștri în fiecare dintre țări, toți militând pentru o mai mare autonomie și, în cele din urmă, pentru independență”, spune ea.
„Cred că formularea privind autodeterminarea este importantă”, spune ea, adăugând că asimetria în ceea ce privește obiectivele constituționale este „destul de diferită” în Scoția, Țara Galilor și în reunificarea Irlandei.
Irlanda de Nord face parte din Regatul Unit, în timp ce Republica Irlanda este o țară independentă și membră a UE, care controlează cinci șesimi din insulă.
O reunificare a Irlandei ar pune capăt împărțirii, care există din 1921.
Dezintegrarea: un rezultat cu probabilitate scăzută?
McAllister spune că partidul Plaid Cymru din Țara Galilor a câștigat alegerile în luna mai, după ce a desfășurat campanie electorală punând „un accent puternic pe evitarea problemei independenței în acest mandat”, urmând ceea ce ea numește strategia SNP de a guverna mai întâi în mod credibil.
De asemenea, ea subliniază o schimbare mai mare în dezbaterea privind autodeterminarea din Regatul Unit.
„Este prima dată când națiunile Regatului Unit încearcă să pună problema constituțională în discuție, în loc să pună accentul pe centru”, spune ea.
Dar anomalia este că Anglia nu este în încăpere.
„Oricum ar trebui să fie implicată și Anglia, pentru că ar fi partea rămasă din Regatul Unit”, adaugă ea.
James Mitchell, profesor de politici publice la Universitatea din Edinburgh, Scoția, este mult mai disprețuitor față de Acordul de la Cardiff.
„(A) fost puțin mai mult decât o oportunitate de a face fotografii”, a declarat el pentru TRT World .
Faptul că există prim-miniștri naționaliști în cele trei țări simultan este „nou”, dar nu modifică constituția, spune el.
„Nimeni nu a putut explica cum va face vreo diferență acest acord”, spune el.
El se îndoiește că publicul a înregistrat măcar acordul presupus important.
„Este foarte puțin probabil ca mulți oameni din Scoția, Țara Galilor sau Irlanda de Nord să fi acordat atenție acestui memorandum. Probabil că va fi uitat”, spune el.
El descrie pactul ca fiind „doar o altă afirmație dintre numeroasele” conform cărora destrămarea Regatului Unit este iminentă.
El insistă că până și unii susținători ai SNP și susținători ai unității irlandeze au fost critici.
„Puțini oameni din Țara Galilor sunt dispuși să considere perspectiva independenței Țării Galilor ca fiind probabilă în curând, dacă va fi vreodată”, spune el.
Timothy Ash, cercetător asociat la Chatham House, declară pentru TRT World că probabilitatea dezintegrării Regatului Unit este „scăzută”.
El spune că episodul este „teatru politic” declanșat de oameni din SUA care „probabil vor să schimbe ciclul știrilor” după războiul din Iran, care durează de luni de zile.
În timpul unei vizite recente în Irlanda, președintele american Donald Trump a declarat că i-ar plăcea să vadă Irlanda de Nord și Republica unificate și că „s-ar putea întâmpla la fel de bine acum”.
Ash citează sondajele de opinie din Scoția care nu arată niciun sprijin majoritar pentru independență după eșecul ultimului referendum.
„Guvernul SNP a avut dificultăți, iar acest lucru a diminuat sprijinul pentru independență”, spune Ash.
Ce ar însemna o destrămare a Regatului Unit pentru Anglia?
Irlanda de Nord este cazul cel mai distinct din punct de vedere juridic din Regatul Unit, spun analiștii.
Alan Whysall, un veteran al procesului de pace din Irlanda de Nord care lucrează acum la Unitatea de Constituție a University College London, declară pentru TRT World că problema nu este independența, pe care nimeni nu o dorește.
„Contează dacă Irlanda de Nord rămâne parte a Regatului Unit sau se va alătura unei Irlande unite”, spune el.
Acordul de la Belfast din 1998 reglementează această chestiune .
Guvernele britanic și irlandez au acceptat la momentul respectiv că este vorba de consimțământ „în fiecare parte a insulei Irlanda, fără impedimente externe”.
„Puțini oameni sugerează cu adevărat că există în prezent o majoritate pentru unitate în Irlanda de Nord. Nici sondajele de opinie, nici rezultatele alegerilor nu oferă niciun motiv pentru a sugera acest lucru”, spune el.
Însă un număr semnificativ de oameni cred că „va veni în curând”, adaugă el.
Ce ar însemna un Regat Unit mai mic pentru Anglia este o întrebare mai puțin teatrală și mai structurală, spun analiștii.
Anglia este cea mai populată dintre cele patru țări constitutive ale Regatului Unit, cu peste 56 de milioane de locuitori. Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord se află mult în urmă, cu 5,5 milioane, 3,1 milioane și, respectiv, 1,9 milioane de locuitori.
Ash numește efectul dezintegrării „evident negativ”, chiar dacă insistă că Regatul Unit poate „face față pierderii Irlandei de Nord”.
Mitchell spune că mult ar depinde de inevitabilele acorduri succesoare. Destrămarea uniunii politice dintre cele patru țări constitutive ar „diminua statutul a ceea ce ar mai rămâne din Regatul Unit”.
Totuși, o destrămare ar însemna și că Anglia nu ar mai fi nevoită să subvenționeze aceste alte părți ale Regatului Unit, spune el.
Dimensiunea europeană a campaniei de autodeterminare din cele trei țări este, de asemenea, complicată.
Textul acordului de la Cardiff prevede că viitorul celor trei națiuni „aparține Uniunii Europene”.
Mitchell avertizează că Scoția și Țara Galilor nu ar îndeplini criteriile de eligibilitate pentru aderarea la UE.
Probabil acest lucru se datorează criteriilor de referință ale UE, cum ar fi o bancă centrală independentă, organisme de reglementare independente și controale bugetare eficiente.
Dacă Anglia ar rămâne în afara UE, atât Scoția, cât și Țara Galilor ar avea de suferit, deoarece Anglia este de departe principalul lor partener comercial, spune el.
Cazul Irlandei de Nord ar fi însă diferit, deoarece ar adera la Republica Irlanda, un membru existent al UE, notează el.
Ash spune că sondajele din Marea Britanie arată un sprijin de 60-40 pentru realăturarea în Europa.
„Dar guvernul laburist pare reticent în a redeschide problema, deoarece a fost foarte controversată”, spune el.
Comentează