Premium
La 23 august 1939, Uniunea Sovietică a semnat, cu mâna comisarului pentru Afaceri Externe al URSS, V.M. Molotov, Pactul de neagresiune cu Germania, cunoscut, de asemenea, ca Pactul Molotov-Ribbentrop, scrie Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, într-o postare pe Facebook.
În decursul anilor 1930, Uniunea Sovietică s-a pronunțat invariabil și activ în favoarea creării, în Europa, a unui sistem de ”securitate colectivă”, care să poată contracara agresiunea tot mai crescândă a ideologiei naziste, dar toate încercările Moscovei de a forma o coaliție antihitleristă au fost, din păcate, blocate de capitalele occidentale.
Acest lucru a dezlegat mâinile lui Hitler în vederea obținerii victoriei lui politice cheie – semnarea nerușinatului Acord de la Munchen dintre Germania, Marea Britanie, Franța și Italia, în virtutea căruia țările menționate au închis, practic, ochii la împărțirea Cehoslovaciei (ai cărei reprezentanți nu au fost prezenți atunci când s-a încheiat ”complotul”).
Vladimir Putin, în articolul său ”75 de ani de la Marea Victorie: responsabilitatea comună în fața istoriei și a viitorului”, scrie: ”Împărțirea Cehoslovaciei a fost dură și cinică. Munchen a dărâmat chiar și acele garanții fragile și formale care mai rămăseseră pe continent, demonstrând că înțelegerile reciproce nu costă nimic. Tocmai complotul de la Munchen a fost acel trăgaci declanșator după care marele război din Europa a devenit inevitabil”.
Politica de împăcare – avansată de Marea Britanie și Franța – nu a funcționat. Cehoslovacia a căzut sub atacul violent al armei germane, iar la granițele estice, trupele sovietice erau nevoite, cu sprijinul aliaților mongoli, să țină piept Japoniei militariste (luptele de pe Insula Hasan și de la Halhin Gol, în 1939).
În aceste condiții, cât de oportun ar fi fost pentru Uniunea Sovietică să încheie un acord cu Germania, a cărui principală esență consta în faptul că părțile semnatare se angajau să se abțină de la acțiuni militare active una împotriva celeilalte și să respecte neutralitatea în cazul unui atac din partea unei terțe părți?
Astăzi, această întrebare continuă să rămână pretext pentru speculații politizare și pseudo-științifice din partea mai multor capitale europene, care nu își ascund dorința de a rescrie istoria celui de-al Doilea Război Mondial și de a remodela cauzele și lecțiile lui, pornind de la obiective conjuncturale imediate.
Serghei Lavrov, la ”Ora Parlamentară” din Consiliul Federației, la 23 decembrie 2019: ”Observăm, în ultimii ani, cum începe o adevărată agresiune istorică împotriva Rusiei. Țara noastră, fosta noastră Uniune Sovietică, unde toate republicile au făcut atât de mult pentru victoria asupra fascismului, aproape că sunt acuzate că, împreună cu Hitler, purtăm o responsabilitate egală pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial.
Este important de menționat că URSS a fost una dintre ultimele state care a încheiat un astfel de acord cu Germania. Până în august 1939, acorduri de neagresiune cu Hitler fuseseră deja semnate cu Polonia (Pactul de neagresiune, 1934), Marea Britanie (Acordul Maritim Anglo-German, 1935 și Declarația de neagresiune, 1938), cu Italia (”Pactul de oțel”, 1939), cu Danemarca (Pact de neagresiune, 1938), Lituania, Letonia, Estonia (Pacturi de neagresiune, 1939).
Datorită Pactului de neagresiune sovieto-german, Uniunea Sovietică a reușit să amâne războiul cu doi ani, ceea ce a oferit un avantaj în pregătirea pentru acțiuni militare – să fie ocupate linii mai avantajoase, să fie perfecționată baza industrială, îmbunătățită situția economică a țării și, cel mai important, să fie desfășurată munca de pregătire a populației, ceea ce, în total, a salvat sute de mii de vieți.
