Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pădurea amazoniană dispare încet, dar sigur: O suprafață de mărimea Libanului sau a Ciprului este defrișată în fiecare an

conserve-energy-future.com
padure amazon

Defrişările din pădurea tropicală amazoniană din Brazilia au depăşit pragul de 10.000 de kilometri pătraţi într-un an, conform cifrelor oficiale actualizate, citate de AFP, potrivit Agerpres. Este o suprafață echivalentă cu cea a statelor Liban sau Cipru. Dacă se menține ritmul, în 23-24 de ani va dispărea o suprafață de pădure egală cu suprafața României. Defrișările până în anii 2.000 au fost mult mai mari și urmările sunt deja vizibile din spațiu. Jungla amazoniană are o suprafață de 5,5 milioane de kilometri pătrați.

Defrișările din 2019 arată o creştere de 74,5% a suprafeţei despădurite în teritoriile indigene într-un an, a informat Institutul naţional de cercetare spaţială din Brazilia (INPE). În total, cea mai mare pădure tropicală din lume a pierdut 10.100 de kilometri pătraţi într-un singur an, faţă de 7.033 de kilometri pătraţi între august 2017 şi iulie 2018.

Aceasta este cea mai vastă suprafaţă defrişată din 2008, când în 12 luni s-au pierdut 12.287 de kilometri pătraţi de pădure amazoniană.

În ceea ce priveşte teritoriile indigene, defrişarea s-a accelerat între august 2018 şi iulie 2019, ajungând la 423,3 kilometri pătraţi, faţă de 242,5 kilometri pătraţi în ultimele 12 luni - o creştere cu 74,5%, conform INPE, cea mai mare suprafaţă de la începutul acestor compilări în 2008.

Statul amazonian Para (nord) este cel mai afectat - cu 44% din defrişările totale în această perioadă de 12 luni şi 75% din defrişările teritoriilor indigene.

Pădurea Amazoniană este cea mai mare pădure tropicală din lume şi este considerată o zonă-cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice datorită cantităţilor considerabile de dioxid de carbon din atmosferă pe care le absoarbe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.