În contextul dezvăluirilor din „Dosarele Panama”, europarlamentarul Victor Negrescu cere Comisiei Europene să prezinte o propunere fermă de reducere a evaziunii fiscale internaționale și de creștere a transparenței privind circulaţia banilor, solicitând introducerea taxei pe tranzacţii financiare susținută de Partidul Socialiştilor Europeni, se arată într-un comunicat remis STIRIPESURSE.RO.
„Dosarele Panama au arătat faptul că nu există la nivel mondial mecanisme de control capabile să asigure un tratament egal pentru toţi cetăţenii şi toate companiile. Piaţa nu asigură şanse egale pentru toţi, ci doar pentru cei care sunt puternici. Dincolo de comportamentul profund imoral al celor care şi-au ascuns banii în paradisurile fiscale - departe de plata impozitelor în ţările unde obţin profituri - mai grav este că lumea a pierdut ce se putea face cu aceste fonduri!”, a subliniat europarlamentarul social-democrat.
Victor Negrescu a reamintit că, potrivit informațiilor din presa românească, sumele ascunse de afaceriști cu conturi în paradisurile fiscale sunt echivalente cu bugetul sănătății din România și superioare bugetului alocat tinerilor, iar situații similare sunt întâlnite în multe țări europene.
„Destructurarea paradisurilor fiscale, plata impozitului în locul obţinerii profitului şi mecanisme de sprijin pentru mediul economic pot ajuta la rezolvarea acestei situații. Reamintesc faptul că taxa pe tranzacţii financiare a fost susținută de peste o jumătate de milion de cetăţeni și că aceasta poate bloca acest tip de întâmplări pe viitor. Comisia Europeană trebuie să reacționeze și așteptăm o propunere fermă!”, a afirmat liderul europarlamentarilor social democrați sub 40 de ani.
Comentează