O explozie care s-a produs sâmbătă seară în apropierea unei biserici catolice din sudul Filipinelor, unde credincioşii participau la liturghia de Crăciun, s-a soldat cu 13 răniţi, a anunţat poliţia locală, citată de AFP, scrie agerpres.ro.
Explozia, care a avut loc la vreo 30 de metri de intrarea în biserică, s-a produs la Midsayap, pe Insula Mindanao, la circa 900 de kilometri sud de capitala ţării, Manila.
Nebuloasa jihadistă, avânt considerabil în Germania / Analiză AFP
Ea a lovit credincioşii prezenţi la liturghia de Crăciun, a informat un preot aflat la faţa locului. "Explozia a avut loc în momentul împărtăşaniei", provocând un moment de panică, a declarat jurnaliştilor părintele Jay Virador.
Explozia, nerevendicată, a distrus o maşină a poliţiei parcată lângă biserică şi o camionetă aflată la câţiva metri distanţă, conform poliţiei.
Familia rupe tăcerea: Detalii SENZAȚIONALE din viața lui Sevil Shhaideh
Potrivit unui membru al echipei de anchetă, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, explozia a vizat iniţial biserica. "Se pare că au vrut să se apropie mai mult, dar din cauza măsurilor de securitate importante, au preferat să lanseze explozivul în direcţia maşinii de poliţie care bloca strada", a declarat el.
Poliţia precizat că cei 13 răniţi, printre care un membru al forţelor de ordine, primesc îngrijiri medicale în spitalele din apropiere.
Insula Mindanao, unde trăieşte o importantă minoritate musulmană, se confruntă de mai multe decenii cu o rebeliune armată.
Principalul grup de gherilă musulman a semnat recent un acord de încetare a focului cu guvernul filipinez, reaminteşte AFP.
13 hurt in #Christmas Eve blast near #Philippine churchhttps://t.co/61OJqmJZWC #Midsayap
— Arab News (@Arab_News) 24 decembrie 2016
What kind of people would place a bomb near a church on Christmas eve?!?! Prayers for all those affected. #Midsayap
— Chris Trinidad (@mcktrinidad) 24 decembrie 2016
12 Hurt In #Christmas Eve #Blast Near #Philippine_Church
Comentează