Principalii lideri politici din Parlamentul European au solicitat administraţiei sediului din Bruxelles al legislativului UE să prezinte opţiuni detaliate, inclusiv costurile estimative, înainte de a se decide dacă principalul imobil al acestui sediu va fi reamenajat sau demolat şi reconstruit, notează miercuri politico.eu, conform agerpres.
Potrivit serviciilor administrative ale PE, durata de viaţă a clădirii Paul-Henri Spaak, finalizată în 1993 şi care a costat, la acea dată, 42 de miliarde de franci belgieni (puţin peste 1 miliard euro), expiră în viitorul apropiat, iar imobilul are probleme structurale majore.
Citeşte şi: Rusia se simte ÎNCONJURATĂ de NATO. Putin ameninţă cu un răspuns 'adecvat'
Administraţia Parlamentului European, condusă de secretarul general Klaus Welle, a pregătit luna trecută o notă pentru eurodeputaţi în care îi informa despre situaţia actuală a clădirii şi recomanda demolarea acesteia şi ridicarea unui nou imobil mai degrabă decât renovarea imobilului existent.
Totuşi, într-o reuniune desfăşurată luni, Biroul PE (format din preşedintele PE Antonio Tajani şi cei 14 vicepreşedinţi ai săi) i-a cerut administraţiei să prezinte detalii suplimentare ale opţiunilor existente.
Un oficial a declarat că în rândul eurodeputaţilor există 'panică' legată de problemele clădirii Paul-Henri Spaak, mai mulţi membri ai PE temându-se că ar putea aproba un proiect de construcţie ale cărui costuri să scape de sub control.
''Propunerile ar trebui să trateze toate opţiunile aflate în discuţie. Acestea includ renovarea, reconstruirea sau nicio acţiune. Propunerile trebuie să fie însoţite de evaluări detaliate asupra fezabilităţii proiectelor, în special cu privire la durată şi costuri, şi să trateze toate aspectele juridice relevante, mai ales cu privire la responsabilităţi'', se menţionează într-o declaraţie a Parlamentului European.
Citeşte şi: Despăgubiri uriaşe pentru migranţii ÎNCHIŞI pe Insula Manus
În clădirea Paul-Henri Spaak se află şi hemiciclul, unde au loc minisesiunile plenare ale PE, precum şi biroul lui Antonio Tajani.
Un document intern al PE, datând din 2015, arată că varianta reconstruirii 'reflectă ambiţiile instituţionale reale ale Parlamentului şi răspunde problemelor grave de securitate legate de stabilitatea structurală a clădirii'. Conform documentului citat, reconstruirea ar presupune o investiţie de 430 de milioane de euro la preţurile din anul 2015, cu o marjă de 10%.
Comentează