Papa Francisc a sosit la sfârşitul după-amiezii de miercuri în Panama, unde este aşteptat de tineri catolici din 150 de ţări pentru o nouă ediţie a Zilei Mondiale a Tineretului (ZMT), informează DPA preluată de Agerpres.
Pontiful a călătorit cu avionul de pe aeroportul Fiumicino din Roma şi a ajuns pe aeroportul Tocumen din Panama, unde a fost întâmpinat de o mulţime de circa 2.000 de persoane.
Joi, Francisc se va întâlni cu peste 100.000 de pelerini care au călătorit în Panama din străinătate pentru a participa la această reuniune importantă a tinerilor catolici.
La bordul avionului său către Panama, Francisc a criticat îngreunarea condiţiilor de trecere a frontierei dintre Statele Unite şi Mexic.
"Teama este cea care ne înnebuneşte", a comentat Papa miercuri către unul dintre jurnaliştii prezenţi în avionul său, care i-a povestit despre experienţa pe care a avut-o în oraşul mexican de frontieră Tijuana.
Înainte de a-şi părăsi reşedinţa, Francisc s-a întâlnit cu opt refugiaţi găzduiţi de un centru catolic din Roma, a precizat Vaticanul într-o declaraţie.
Vizita Papei în Panama vine în contextul în care Biserica Catolică se confruntă cu o criză fără precedent din cauza eşecului acesteia de a-i pedepsi pe preoţii vinovaţi de abuzuri sexuale asupra minorilor.
Între 21 şi 24 februarie, Francisc va găzdui o reuniune a episcopilor catolici din întreaga lume având drept subiect scandalul abuzurilor sexuale ce au zguduit Biserica Catolică.
Papa Francisc a sosit în Panama pentru a participa la Ziua Mondială a Tineretului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

870
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
870

1.140
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
1.140

28
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
28

63
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
63

41
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
41

2.479
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
2.479

2.541
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
2.541

258
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
258

2.398
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.398

815
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
815

73
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
73

2.164
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
2.164

3.954
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.954
















Comentează