Papa Francisc, în scandal cu presa: Ce l-a enervat pe Suveranul Pontif

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 27-06-2016

Actualizat: 27-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Papa Francisc le-a reproşat duminică ziariştilor că au deformat ceea ce el a gândit atunci când a acceptat în luna mai constituirea unei comisii de studiere a rolului femeilor diacon în primele secole ale creştinismului. "Am fost puţin supărat pe ziarişti", fiindcă a spune că "Biserica deschide calea femeilor diacon" "nu era adevărul", a declarat pontiful în avionul cu care revenea din Armenia, potrivit AFP. Papa a confirmat totuşi că va fi formată o comisie care să analizeze rolul femeilor diacon, care ajutau preoţii la începuturile creştinismului. El a explicat că misiunea lor era adesea să înlocuiască preoţii în funcţii pe care aceştia nu le puteau îndeplini, cum ar fi să constate urmele de lovituri la femeile care se plângeau că sunt bătute de către soţi.

Jorge Bergoglio a salutat activitatea unei alte comisii instituite cu un an în urmă sub egida Consiliului Pontifical al laicilor, care cuprinde şi teologi femei, ironizând totuşi crearea de comisii. "Cineva mi-a spus că, atunci când ceva nu are o soluţie, se creează o comisie!", a afirmat papa. În Biserică, a adăugat el, "nu se pot lua decizii bune fără să asculţi femeile", fiindcă ele văd lucrurile "altfel" decât bărbaţii. Hirotonisirea femeilor diacon ar constitui o revoluţie în Biserica catolică, unde doar bărbaţii pot da sacramentele, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri