Papa Francisc şi-a anunţat intenţia de a se deplasa în Republica Democratică Congo şi Sudanul de Sud

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 01-11-2022

Actualizat: 01-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Vatican News

Papa Francisc şi-a anunţat marţi intenţia de a se deplasa în Republica Democratică Congo şi Sudanul de Sud la "începutul lunii februarie" 2023, o călătorie prevăzută iniţial pentru luna iunie, pe care a fost nevoit să o amâne din cauza durerilor de genunchi, transmite AFP.

"Doctorul mi-a interzis. Astăzi pot să merg; cu bastonul, dar pot", a declarat papa Francisc în cadrul unei videoconferinţe cu studenţi africani.

Vaticanul a anunţat la 10 iunie amânarea acestei călătorii, readucând în prim-plan îngrijorările cu privire la starea de sănătate a papei, în vârstă de 85 de ani, care se deplasează într-un fotoliu rulant, potrivit Agerpres.

La începutul lunii aprilie, în timpul unei călătorii de două zile în Malta, el părea afectat de problemele sale articulare şi a fost nevoit să utilizeze o platformă mobilă pentru a urca şi a coborî din avion.

În luna mai, Libanul a anunţat amânarea vizitei suveranului pontif, programată în iunie, invocând "motive de sănătate".

Papa s-a deplasat, însă, în Canada în perioada 24-30 iulie, apoi în Kazahstan, în septembrie şi urmează să zboare joi în Bahrein.

El suferă, de asemenea, de dureri de şold, din cauza cărora şchioapătă şi a fost supus unei delicate intervenţii chirurgicale la colon în iulie 2021.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri