Papa Francisc, vizită în Armenia: Mesajul Suveranului Pontif

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 24-06-2016

Actualizat: 24-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: instagram

Papa Francisc a ajuns vineri în Armenia, unde a fost aşteptat cu entuziasm de populaţia creştină care vede în el un mesager al păcii şi cel mai bun avocat în faţa Ankarei, ce refuză să recunoască genocidul din 1915-1917, transmite AFP.

La bordul avionului care îl transporta în a 14-a călătorie în străinătate, papa Francisc a făcut un apel la "responsabilitatea" Europei pentru "a garanta coabitarea" după istoricul vot britanic în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Papa urma să meargă mai întâi să se roage la catedrala armeană apostolică din Etchmiadzin, alături de Catolicosul Tuturor Armenilor Gareghin al II-lea, la 18 kilometri de capitala Erevan. Programul vizitei papale, care va dura până duminică, este plin de evenimente cu caracter religios, fără obişnuitele etape în închisori sau în centre sociale. Francisc va face multe gesturi ecumenice faţă de Biserica apostolică armeană - despărţită de Biserica catolică din secolul al IV-lea - care adună în prezent 90% din populaţie, catolicii reprezentând sub 10%. Vor exista totuşi două momente mai politice: întâlnirea de vineri cu preşedintele Serge Sarkissian şi cu 240 de reprezentanţi ai mediului politic, civil şi diplomatic şi o vizită, sâmbătă, la memorialul Tsitsernakaberd, care comemorează genocidul poporului armean sub Imperiul otoman în timpul Primului Război Mondial.

Armenii îi sunt foarte recunoscători lui Jorge Bergoglio pentru că a vorbit în aprilie 2015 la Vatican despre "genocid", definind astfel Medz Yeghem (Marele Rău) în care au pierit 1,5 milioane de armeni. Ankara, care susţine că a fost un război civil în care au murit între 300.000 şi 500.000 de armeni şi tot atâţia turci, şi-a chemat provizoriu ambasadorul de la Vatican. Mulţi armeni speră că papa va pronunţa pe teritoriul armean cuvântul "genocid". Turcia a reacţionat dur atunci când Bundestagul german a recunoscut genocidul, la începutul lunii iunie. Potrivit părintelui Shahe Ananya, şeful departamentului pentru relaţii inter-ecleziastice al Bisericii apostolice armene, "pontiful a spus clar că rămâne ferm pe poziţie. Mesajul său este pentru lumea întreagă. Acest lucru va favoriza recunoaşterea internaţională a genocidului". Potrivit Institutului Naţional Armean, 27 de state au recunoscut deja genocidul, printre care Germania, Franţa, Rusia, Statele Unite, precum şi Vaticanul.

Papa va încuraja vitalitatea credinţei creştine în Armenia, stat reconstituit acum 25 de ani şi în care credincioşii au fost persecutaţi în timpul regimului Stalin. Separând vizita sa în Armenia de cea pe care o va efectua în celelalte două ţări din sudul Caucazului (Azerbaidjan şi Georgia), suveranul pontif "subliniază că Biserica apostolică armeană ocupă un loc special în lumea creştină, ca purtătoare a valorilor creştine, datorită rolului pe care îl joacă pentru a le păstra", a spus părintele Ananya. Într-un mesaj video adresat miercuri armenilor, papa a spus: "vin ca un pelerin, să iau din înţelepciunea antică a poporului vostru, din izvoarele credinţei voastre, solidă precum faimoasele voastre cruci sculptate în piatră", presărate pe tot teritoriul Armeniei, încheie AFP, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri