Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa se declară dezamăgit: Zelenski nu vrea mediatori cu Rusia, pentru că simte un sprijin puternic din partea Europei și SUA

Hepta
papa francis

Papa se declară dezamăgit: Zelenski nu vrea mediatori cu Rusia, pentru că simte un sprijin puternic din partea Europei și SUA

"Ei nu visează atât de mult la medieri, pentru că blocul ucrainean este într-adevăr foarte puternic. Toată Europa, SUA. Cu alte cuvinte, au o forță proprie foarte mare", a comentat Papa Francisc, într-un interviu acordat "Telemundo", cuvintele președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care, după întâlnirea cu Suveranul Pontif din 13 mai, a spus că nu are nevoie de mediatori cu Rusia.

Papa Bergoglio a dezvăluit că, exact în timpul acelei audiențe la Vatican, Zelenski "mi-a cerut o mare favoare: să mă ocup, să am grijă de copiii care au fost duși în Rusia. Era foarte îndurerat și a cerut colaborare pentru a încerca să-i aducă pe copii înapoi în Ucraina". Cuvinte care vin în timp ce Moscova evaluează pozitiv inițiativa de pace a Papei Francisc, relateaza Il Fatto Quotidiano citat de Rador.

Se face referire la misiunea încredințată cardinalului Matteo Maria Zuppi, președinte al Conferinței Episcopale Italiene și arhiepiscop de Bologna.

După cum a precizat Vaticanul, Papa Francisc i-a dat "sarcina de a conduce o misiune, de comun acord cu Secretariatul de Stat, care va contribui la atenuarea tensiunilor ]n conflictul din Ucraina în speranța că acesta poate iniția discuții de pace". Misiune care va începe în următoarele zile. Cardinalul însuși a reamintit că implicarea Papei Francisc și speranța de pace în ceea ce privește războiul din Ucraina, au ajuns "până la lacrimi".

Totodată, Papa Bergoglio a precizat că restituirea teritoriilor ucrainene "este o problemă politică", adăugând că "pacea va fi atinsă în ziua în care vor putea vorbi între ei doi sau prin alții", a spus Papa Franicsc, referindu-se la Putin și Zelenski.

Papa Francisc a subliniat, astfel, încă o dată scopul misiunii încredințate lui Zuppi, care este tocmai acela de a pune în comunicare Ucraina și Rusia.

Reprezentanții Kremlinului clarifică că "orice efort în această direcție va avea sens, doar dacă se ține cont de binecunoscuta poziție de principiu a Rusiei cu privire la eventualele negocieri de pace.

Reamintim în acest sens că, spre deosebire de Rusia, care de la bun început este pregătită pentru un dialog onest și deschis asupra soluției din Ucraina, regimul de la Kiev încă respinge categoric însăși posibilitatea negocierilor cu Moscova și se bazează pe război". Foarte semnificativă, tocmai în această direcție, va fi audiența pe care Papa Francisc o va avea în curând, pentru prezentarea acreditărilor, cu noul ambasador al Rusiei la Sfântul Scaun, Ivan Soltanovski.

După misiunea care i-a fost încredințată de Papa Francisc, cardinalul Zuppi a amintit "de angoasa care apasă asupra sufletului poporului ucrainean, care tânjește după pace, și de cei care plâng pe cineva care nu s-a mai întors, înghițit de mașina morții fratricidă, care este războiul".

Cardinalul a preluat cuvintele rostite de Papă în recenta sa călătorie în Ungaria: "Unde sunt eforturile creatoare de pace? Să ne lăsăm neliniștiți de această întrebare, ca să nu rămână doar logica nemiloasă a conflictului. Papa Francisc constată deteriorarea relațiilor internaționale", a comentat Zuppi.

"Pentru noi, pacea nu este doar o dorință, ci este însăși realitatea Bisericii, care germinează din Euharistie și din Evanghelie. Biserica și creștinii cred în pace, toți suntem chemați să fim făcători de pace, cu atât mai mult în teribila furtună a conflictelor. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Biserica a fost printre oameni și în teritoriu", a adăugat Zuppi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.