Intrarea lui Traian Băsescu în cursa pentru București nu e acel tip de eveniment care poate tulbura ușor apele în politică. El poate fi un adevărat cataclism pentru partidele mari. De altfel, dacă vorbiți la PNL, PSD, la cel mai înalt nivel, dar și în alte zone preocupate de rezultatul electoral al acestui an, o să aflați că există o reală îngrijorare față de intrarea în competiția electorală a fostului președinte.
Sigur, se va spune, Băsescu e oricum prezent săptămânal pe prima scena, ca să mai aibă nevoie de o campanie electorală. Nu e chiar așa. O campanie electorală ridică la maximum atenția oamenilor asupra scenei politice. Campania de la București, cu Băsescu protagonist, va fi urmărită cu sufletul la gură dincolo de granițele capitalei și poate influența, prin contagiune, cel puțin votul în marile muncipii.
Dar paradoxul de care vreau să vorbesc e cu totul altul.
Realitatea e că Traian Băsescu a fost părăsit treptat de o bună parte a susținătorilor săi. Mai întâi a fost campania pentru europarlamentare din 2014, când susținerea necondiționată acordată Elenei Udrea, vârf de lance și cap de afiș, i-a făcut pe unii să se îndrepte spre listele PDL sau spre independentul Mircea Diaconu.
La prezidențiale, despărțirea de Băsescu a fost și mai evidentă. Monica Macovei a fost recipientul în care s-au vărsat dezamăgiții de Băsescu. După terminarea mandatului de președinte și apariția problemelor judiciare pentru Elena Udrea, Băsescu a mai pierdut o parte din susținători. În fond, Traian Băsescu i-a ”crescut” așa: intransigenți, profund dedicați luptei anti-corupție, preocupați de fond și nu de forme.
Acești susținători, care au dezertat în timp, au ceva în comun. Un anumit idealism al ordinii democratice, un pronunțat simț al corectitudinii, o rezistență la înșelătorie. Aici i-a dezamăgit Traian Băsescu.
Ei, bine, cu toate acestea, la alegerile din 2016, se pare că nu Băsescu e cel care-i înșeală.
Spectacolul ridicol al PNL, care se luptă pentru două tururi de scrutin, n-a fost destul de convingător pentru ei. Un electorat educat și bine informat nu poate înțelege de ce, la un an după ce social-democrații și liberalii au bătut palma pentru votul într-un tur, liberalii s-au sucit. Sau dacă înțelege, atunci toată ofensiva nu e decât o butaforie, menită să-i convingă că PNL e de partea lor, a celor care-și doresc două tururi. Cam ieftin.
În realitate, dacă te uiți în stânga și-n dreapta spectrului politic, nu poți să vezi altă figură decât Traian Băsescu care să demonteze blatul marilor partide pentru conservarea a 80% dintre primari (studiile arată că asta se va întâmpla după alegerile locale - covârșitoarea majoritate a primarilor va rămâne în funcție, din cauza scrutinului într-un tur).
Monica Macovei e dată dispărută, alte inițiative anti-sistem sunt fragile și aproape inexistente, Nicușor Dan e și el pe nicăieri. Băsescu, erodat, ”zdrențuit”, tocat din toate părțile, pare a fi singurul capabil să spargă monopolul partidelor mari și asta printr-un gest foarte simplu: înscrierea în cursa pentru București. E singurul în măsură să ridice un val semnificativ la nivel național, chiar dacă nu va câștiga primul loc la Capitală.
Ce vor face cei care l-au părăsit, pe bună dreptate dezamăgiți de piruetele retorice pe care e nevoit să le facă după terminarea mandatului? Vor lăsa PNL și PSD să mimeze în continuare democrația? Vor accepta păcăleala liberalilor și le vor vota candidații? Sau pur și simplu vor sta acasă în ziua alegerilor? Vor vota candidați mici și fără șanse, incoerenți, lipsiți de charismă și idei, doar pentru că sunt figuri noi? Sau, exasperați de consolidarea monopolului liberalo-socialist, se vor înscrie într-un curent semnificativ stârnit de Băsescu în jurul Mișcării Populare?
Sigur, toate aceste întrebări, pe care, cu siguranță, și le pune azi și Traian Băsescu, încă în cumpănă, vor deveni relevante abia atunci când fostul șef de stat va lua hotărârea care poate schimba scena politică în anul electoral 2016. Nu ar fi exclus ca Traian Băsescu să întârzie anunțul tocmai pentru a lăsa exasperarea de care vorbeam să se ”coacă”, să atingă acele cote uriașe de la care ”dezertorii” nu-și vor mai putea găsi altă scăpare decât în brațele experimentatului comandant de navă.
Comentează