Prima reacție a Parchetului General după declasificarea documentelor din CSAT despre campania lui Călin Georgescu

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 04-12-2024

Actualizat: 04-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: libertatea.ro

Parchetul General analizează în acest moment elementele de natură să determine declanșarea unei investigații penale, după desecretizarea documentelor prezentate în CSAT cu privire la campania online pentru candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, conform Mediafax.

„Consilul Suprem de Apărare a Țării a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție doar Hotărârea adoptată de membrii CSAT în ședința din data de 28 noiembrie 2024, fără documentele care au fost desecretizate în cursul zilei de astăzi (miercuri - n.r.). În acest sens, menționăm că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a primit, până la această dată, nicio sesizare sau informare din partea autorităților publice cu atribuții în desfășurarea procesului electoral, a organelor de politie sau a altor instituții. Totodată, precizăm că în noul context, al desecretizării documentelor care au fost prezentate în cadrul ședinței CSAT, PÎCCJ analizează în acest moment elementele de natură să determine declanșarea unei investigații penale, infracțiunile față de care se vor face cercetări și structura de parchet competentă”, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului General.

De asemenea, procurorii PÎCCJ transmit că AEP nu a depus nicio sesizare în care semnalează aspecte referitoare la modul de desfășurare a procesului electoral.

Citește și:

SRI descrie mega operațiunea din spatele lui Călin Georgescu: Finanțare și coordonare din partea unei entități străine

-Declasificat: Campania TikTok pentru Georgescu, similară celei folosite de Rusia înaintea invadării Ucrainei

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri