Primul adjunct al procurorului general, Bogdan Licu, cel care îndeplineşte şi funcţia de procuror general interimar, a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul Revoluţiei, pentru a fi reanalizat.
Informaţia a fost confirmată luni de Biroul de presă al Parchetului General, iar cererea lui Bogdan Licu adresată instanţei supreme vine după ce preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, a făcut o nouă plângere împotriva soluţiei de clasare a dosarului. Dacă plângerea depusă de Mărieş va fi admisă, atunci dosarul va fi redeschis.
Pe 14 octombrie 2015, Parchetul Militar a clasat dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul a 709 persoane, rănirea a 1.855 de persoane prin împuşcare, rănirea a 343 de persoane în alte împrejurări şi reţinerea a 924 de persoane.
Ulterior, Asociaţia 21 Decembrie şi peste 100 de victime şi urmaşi ai celor care au avut de suferit în decembrie 1989 au atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia procurorilor militari de închidere a dosarului.
Pe 22 ianuarie 2016, judecătorii de la instanţa supremă au respins plângerea depusă de Asociaţia 21 Decembrie 1989, însă alte zeci de plângeri asemănătoare încă se află pe rolul instanţei. AGERPRES
Parchetul General va reanaliza dosarul Revoluţiei
Explorează subiectul
Articole Similare

195
Persoanele cu dizabilităţii au răbufnit la măsurile lui Bolojan: Nici de data aceasta nu s-a ţinut cont. Este profund nedrept să tai drepturile garantate prin lege şi apoi să vii cu ajutoare punctuale
195

320
Daniel Băluță acuză Primăria Capitalei în scandalul termoficării: "Plătim căldură și apă caldă, nu calorifere amorțite"
320

2.452
Consilierul lui Bolojan propune referendum pentru unirea Ilfovului cu București: Desființarea CJ Ilfov va aduce economii
2.452

2.679
Angajații Guvernului cer blocarea OUG-ului lui Bolojan: Reforma e vulnerabilă constituțional. Risc de haos administrativ și procese în instanță
2.679

39
Oana Țoiu: Suveranitatea Ucrainei este „linia roșie” pentru ideea de libertate în Europa
39

4.348
Controverse privind „întârzierea” promulgării: Administrația Prezidențială explică de ce legea pensiilor magistraților mai așteaptă
4.348

4.215
Breaking | Consiliul Economic și Social dă aviz nefavorabil proiectului privind reforma administrației
4.215

1.737
Ministrul Agriculturii a bătut cu pumnul în masă la Bruxelles: Barbu vrea să limiteze produsele marcă proprie și adaosul în supermarketuri
1.737

4.232
UPDATE Blocaj fix înainte de ședința CES - Ministerul Justiției nu a avizat tăierile din administrație. Ulterior, s-a dat undă verde
4.232

43
Diana Iovanovici-Şoșoacǎ: „De Dragobete ar trebui sǎ sǎrbǎtorim și iubirea de țară și de semeni”
43

1.689
Nicușor Dan l-a chemat pe Bolojan la Cotroceni, înainte de vizita premierului la Bruxelles. Ce au discutat cei doi
1.689

54
Preşedintele CJ Timiș acuză Primăria Timişoara că tergiversează o investiţie de 240 de milioane de euro în Institutul Oncologic Regional
54

31
Gheorghe FALCĂ: Comisia TRAN a adoptat avizul interim pentru viitorul Cadru Financiar Multianual
31

















Comentează