DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Parchetul intră pe fir în cazul bărbatului care a ascuns cadavrul fiului său într-un sac de plastic, dosit apoi într-o anexă

politia nu treceti

Poliţiştii din Maramureş au deschis un dosar penal şi fac cercetări cu privire la decesul unui adolescent de 14 ani al cărui trup a fost găsit într-un sac de plastic, într-o anexă, la sesizarea unui vecin care a sunat la Poliţie reclamând că nu l-a mai văzut pe băiat de mai mult timp, informează News.ro.

Surse locale au declarat pentru sursa citată că tatăl susţine că nu a avut bani de înmormântare, una dintre bănuieli în cazul său fiind aceea că nu a anunţat decesul pentru a încasa indemnizaţia de handicap. Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, pentru ucidere din culpă şi profanare de cadavre.

Potrivit oficialilor Poliţiei judeţene Maramureş, ancheta în acest caz a pornit după ce, luni seară, la ora 21.09, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au fost sesizaţi prin 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că nu a mai văzut de mai multă vreme un tânăr din vecini şi bănuieşte că i s-ar fi întâmplat ceva.

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor, într-o anexă a unui imobil de pe strada Câmpu Negru din municipiu, au găsit într-un sac de plastic, cadavrul unui minor de 14 ani. Corpul neînsufleţit al minorului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzei decesului. Tatăl minorului, un bărbat de 48 de ani, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Sighetu Marmaţiei în vederea efectuării unei expertize psihiatrice”, transmite IPJ Maramureş.

Iniţial, s-a crezut că adolescentul a fost ucis şi cadavrul ascuns. Surse locale au declarat pentru News.ro că este posibil ca tatăl să fi păstrat cadavrul pentru a încasa în continuare indemnizaţia de aproximativ 1300 de lei pe care o primea pentru faptul că fiul său era încadrat în grad de handicap. Pe de altă parte, bărbatul şi-a justificat gestul de a păstra trupul neînsufleţit spunând că nu a avut bani de înmormântare.

Necropsia va arăta cauza morţii şi de cât timp s-a produs decesul.

Verificările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.