DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Părintele Teofil Părăian recomandă tinerilor și ucenicilor săi un program duhovnicesc în cinci puncte

post rugaciune

Părintele Teofil Părăian recomanda tinerilor şi ucenicilor săi un program duhovnicesc care includea rugăciune constantă, post şi lecturi biblice.

„În ce priveşte angajarea într-o viaţă religioasă autentică, într-o viaţă creştină, aşa cum o vrea Dumnezeu, într-o viaţă ortodoxă, aşa cum o vrea Biserica, eu de obicei dau un program care constă din cinci puncte”, afirma părintele, potrivit basilica.ro.

Citește și: EXCLUSIV Prima reacție a lui Traian Berbeceanu, după ce a fost eliberat din funcția de prefect al Capitalei: ‘Consider că mi-am făcut datoria față de bucureșteni’

La împlinirea a 92 de ani de la naşterea sa, readucem în prim plan cele cinci puncte recomandate de renumitul duhovnic:

Să mergem la biserică în duminici şi sărbători

Părintele Teofil le atrăgea mereu atenţia persoanelor care veneau pentru sfat duhovnicesc şi care nu frecventau Biserica în duminici şi sărbători. Mai ales că duminica, spunea părintele, nu este a noastră, ci a lui Dumnezeu.

„Nu-i o zi liberă, ci e o zi a lui Dumnezeu; nu-i o zi în care putem face ce vrem, nu-i o zi de care dispunem, ci este o zi în care trebuie sa facem lucrul lui Dumnezeu”.

Părintele spunea că trebuie să participăm şi nu să asistăm la slujbe.

„Nu se duc să vadă un spectacol, nu se duc să facă nişte aprecieri asupra felului cum se desfăşoară slujba, ci se duc la biserică să-i slujească lui Dumnezeu! Sa răspundă cu Amin! la cele ce le spune preotul la ecfonise, să răspundă “Doamne miluieşte!”, la ceea ce cere acest răspuns, să răspundă cu “Dă, Doamne!” la ceea ce înseamnă îndemn de a cere ceva de la Dumnezeu… Deci toate acestea se fac pentru a se şti clar de către credincioşi că participă realmente la slujbă”.

2. Un program de rugăciune zilnic: dimineaţa, la servitul mesei şi seara

„Al doilea punct de angajare într-o viaţă religioasă autentică este rugăciunea”, spunea părintele. El îndemna să nu uităm rugăciunea de dimineaţă, de seară şi cele din timpul mesei.

„Datoria aceasta de a te ruga dimineaţa şi seara trebuie împlinită! Lipsa acestei rugăciuni înseamnă absentare de la împlinirea unei datorii. Dimineaţa, cât ai fi de grăbit, trebuie să-ţi găseşti timp să te rogi! Cinci – zece minute dimineaţa, cinci – zece minute seara, cu conştiinţa care trebuie neapărat împlinită; apoi rugăciunea la masă este o deprindere cu care unii dintre noi ne-am pomenit în viaţa aceasta şi pe care o-mplinim cu bucurie şi pe care ar trebui s-o împlinească toţi credincioşii”.

„S-a cam părăsit rânduiala aceasta de rugăciune! Unii se închină şi apoi se apucă de mâncare; nu-i destul! Măcar Tatăl nostru, aşa cum am pomenit noi în copilărie, trebuie să-l spunem înainte de a ne apuca să mâncăm”.

3. Lecturile biblice

„Al treilea punct din programul de angajare într-o viaţă duhovnicească este citirea Sfintei Scripturi, citirea din Noul Testament”, afirma duhovnicul tinerilor.

El a explicat că prin lectura biblică „ţi se împodobeşte mintea cu gândurile lui Dumnezeu”.

„Eu am zis că ar fi bine ca toţi credincioşii noştri care pot citi şi care au Noul Testament, să citească în fiecare zi două capitole din el. Nu ţine mai mult de cinci-zece minute treaba aceasta, dar e o chestiune de mare importanţă!”.

4. Practicarea rugăciunii „de toată vremea”

Părintele Teofil Părăian a îndemnat la rugăciune constantă, deoarece este „un mijloc prin care se dă har de la Dumnezeu”.

„Al patrulea punct de program e rugăciunea de toată vremea, adică rugăciunea cu care se mântuiesc călugării, acea rugăciune care astăzi a început să fie luată mai mult în seamă şi de care ştiu mulţi dar pe care-o împlinesc mai puţini aşa cum trebuie: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

5. Postul

Al cincilea punct din program este postul.

„În Biserica noastră există zile de post, există zile hotărâte pentru post. Omul trebuie să-şi rânduiască viaţa după învăţătura Bisericii, şi anume, trebuie să ţină zilele de post, zilele hotărâte pentru post – cu mâncare de post.”

Cu toate acestea, părintele Teofil spunea că „viața duhovnicească nu se cuprinde în aceste cinci puncte de program, dar aceste cinci puncte sunt absolut necesare pentru toți credincioșii”.

Cine împlinește programul acesta e disponibil și pentru alte programe, și pentru alte îndrumări, iar cine nu împlinește programul acesta, pe care eu îl socotesc foarte simplu, nu poate să înainteze cu adevărat în viața duhovnicească și, mai ales, nu se poate angaja la toate câte i se cer.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.