Franţa a deplâns luni folosirea forţei de către grănicerii ruşi împotriva a trei nave ucrainene în strâmtoarea Kerci, estimând că ''nimic nu pare s-o justifice'', relatează AFP preluată de Agerpres.
''Ţinând cont de cunoaşterea de către noi a faptelor în această etapă, nimic nu pare să justifice folosirea forţei de către Rusia'', a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe, în ajunul unei vizite la Paris a şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.
Grănicerii ruşi au tras duminică asupra vapoarelor pentru a le intercepta. Circa douăzeci de marinari ucraineni au fost luaţi prizonieri, unii dintre ei fiind răniţi.
Parisul i-a cerut ''Rusiei să-i elibereze în cel mai scurt timp pe marinarii ucraineni reţinuţi şi să înapoieze navele confiscate''.
''Această situaţie este consecinţa directă a anexării Crimeii de către Rusia în martie 2014, încălcând dreptul internaţional'', a estimat Quai d'Orsay. Rusia trebuie ''să respecte libertatea de trecere prin strâmtoarea Kerci, precum şi navigaţia în Marea Azov'', a adăugat MAE francez.
Marea Azov este o mică mare internă situată la nord de Marea Neagră şi pe care o împart Rusia şi Ucraina.
Consiliul de Securitate al ONU va avea luni o reuniune de urgenţă cerută de Ucraina şi Rusia pe tema incidentului fără precedent legat de Marea Azov.
Parisul ia partea Ucrainei în incidentul din Marea Azov - Nimic nu pare să justifice folosirea forţei de către Rusia
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

577
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
577

39
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
39

2.275
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
2.275

2.668
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
2.668

157
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
157

60
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
60

65
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
65

73
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
73

5.246
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
5.246

33
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
33

79
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
79

3.837
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
3.837

38
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
38
















Comentează