Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentarii PMP vor vota prelungirea stării de urgenţă DAR cer un set de măsuri economice

Facebook
PMP

După ce PSD, ALDE și Pro România au anunțat că pun condiții pentru a vota prelungirea stării de urgență, PMP a anunțat luni că parlamentarii partidului vor vota decretul prezidențial privind prelungirea Stării de Urgență DAR propun Guvernului un set de măsuri pentru protejarea populației în fața amenințărilor pandemiei Covid-19, precum și de resetare a economiei României.

Vezi si: ALERTĂ Guvernul ia în calcul restricții prelungite pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani: anunțul ministrului Sănătății, Nelu Tătaru .

„Rămânem consecvenți ideii că vieţile românilor trebuie puse înainte de toate celelalte considerente. Cât timp epidemia de SARS – CoV2 nu şi-a atins apogeul şi nu există o curbă descrescătoare a cazurilor şi deceselor, măsurile de distanţare socială instituite prin decretul privind Starea de Urgenţă şi ordonanţele militare succesive trebuie păstrate. Sunt singura cale de a limita proporţiile dezastrului. În nicio ţară a UE nu s-a ridicat Starea de Urgenţă tocmai pentru că pericolul încă nu a trecut. În plus, ţara noastră are, oricum, o întârziere semnificativă (4 – 5 săptămâni) faţă de Vestul Europei”, a declarat preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac.

În același timp, PMP solicită Guvernului să ia următoarele măsuri:

Simultan cu extinderea Stării de Urgență, să se repornească ramurile din economie care pot fi puse în mișcare. Considerăm că e nevoie de elaborarea și implementarea unui plan coerent și curajos de restartare a economiei. PMP susține că trebuie avută în vedere decizia UE privind suspendarea temporară a Pactului de Stabilitate şi de Creştere, ceea ce permite un deficit bugetar mai mare care poate fi folosit pentru derularea unor proiecte importante de infrastructură care nu sunt finanţabile prin fondurile structurale. Direcțiile majore de acțiune propuse de PMP sunt următoarele:

  • finanţarea proiectului Autostrăzii Transilvania
  • extinderea reţelei de gaze naturale astfel încât minimum două treimi dintre români să-şi poate asigura în acest fel necesarul de energie pentru încălzire
  • decolmatarea canalelor de irigații, repararea sistemelor de pompare, achiziția de sisteme fixe și mobile de irigații și furnizarea gratuită a apei, timp de trei ani, în zonele afectate de secetă
  • realizarea de centre de colectare legume, fructe și zarzavaturi în marile bazine legumicole și producătoare de fructe
  • finanţarea Pactului Naţional pentru Sănătate, propus de PMP, în care este inclusă construirea celor 8 spitale regionale.

„Avem nevoie de restartarea economiei, iar acest lucru poate fi făcut doar prin proiecte ambiţioase finanţate de stat. Dacă tot putem să ne împrumutăm peste ţinta de 3% deficit bugetar, ar trebui să ne gândim să rezolvăm problemele sistemice de infrastructură ale României. Pe lângă beneficiile implicite, am crea locuri de muncă şi am reporni sectoare cheie. Dacă tot ne împrumutăm, măcar să facem ceva cu banii aceia care să rămână apoi şi să ajutăm economia. Important este să nu ne gândim doar la ziua de astăzi. În timp de criză, avem nevoie de o guvernare cu viziune și cu curaj”, a concluzionat Eugen Tomac.

Testarea întregului personal medical și a personalului auxiliar din spitale, urmată de retestarea săptămânală a acestora, pentru a proteja sănătatea pacienților, dar și a corpului medical. Din data de 24.03.2020, de la primul apel pe care PMP l-a făcut în acest sens, s-a ajuns la 812 cadre medicale infectate în România și la 3 decese.

Comunicarea competentă și operativă a informațiilor referitoare la evoluția pandemiei care servesc interesului public, conform situației specifice fiecărui județ și fiecărei localități din România. Cetățenii au dreptul să știe, în timp real, care este numărul persoanelor infectate din comunitatea în care locuiesc pentru a lua din timp măsuri și mai drastice de protejare.

Vezi si: OFICIAL În plină pandemie, GCS răspunde la cele mai ARZĂTOARE întrebări ale românilor cu ocazia Sărbătorilor Pascale .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.