Parlamentarii scandalagii ar putea fi scoși din plen de jandarmi. Deputații analizează introducerea unor sancțiuni

Autor: Alice Draghici

Publicat: 06-12-2023

Actualizat: 06-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Conducerea Camerei Deputaților analizează posibilitatea modificării Regulamentului, astfel încât jandarmii să poată fi prezenți la ședințele de plen.

Decizia a venit după ce modificările precedente, care ar fi trebuit să-i țină în frâu pe parlamentarii care nu au o atitudine potrivită în momentul dezbaterilor, nu au avut succes.

Săptămâna trecută, anumiți parlamentari s-au îmbrâncit chiar în timpul unei ședințe, motiv pentru care se ia în calcul înăsprirea sancțiunilor.

Totuși, scoaterea din sală a unui politician va fi o soluție extremă, aplicată doar în cazul în care acesta nu-și schimbă atitudinea în urma atenționărilor președintelui de ședință.

Cu toate acestea, în prezent, propunerile sunt doar analizate, urmând să fie dezbătute într-o ședință a Biroului Permanent al Camerei Deputaților, notează antena3.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri