DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Parlamentarul european Iuliu Winkler: 'Avem o propunere franco-germană care vorbeşte despre nevoia unei noi politici industriale în Uniunea Europeană'

eepgroup.eu
iuliu winkler

Parlamentarul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a declarat, joi, la Deva că este nevoie de o reformă a politicii industriale în Uniunea Europeană, cu propuneri concrete legate de apărarea industriilor din statele membre, în contextul competiţiei globale, astfel încât numărul companiilor europene aflate între primele din lume să crească, potrivit agerpres.ro.

Cristi Danileț anunță o revoltă FĂRĂ PRECEDENT a magistraților la adresa lui Tudorel Toader: 'Nu se mai pot limita doar la comunicate și îngrijorări'

El a arătat că este nevoie de "campioni europeni" şi a menţionat că, în prezent, în primele 40 de companii la nivel mondial, doar cinci sunt din UE, ceea ce, în opinia deputatului european, reprezintă "o cifră modestă".

"Avem pe masă o propunere franco-germană, apărută de câteva zile, care vorbeşte despre nevoia unei noi politici industriale în Uniunea Europeană. Sunt câteva propuneri concrete legate de apărarea industriilor europene, de faptul că trebuie să lăsăm posibilitatea în politica de competiţie a UE să se ia şi decizii care sunt mai flexibile decât cele de astăzi. Este nevoie să vedem exact competiţia globală şi termenii acesteia. Avem nevoie de campioni europeni. Astăzi, în primele 40 de companii la nivelul întregului Glob, doar cinci sunt europene, ceea ce eu cred că este o cifră modestă şi că am avea nevoie de mai mulţi campioni globali", a afirmat parlamentarul european într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, noua politică industrială trebuie să insiste pe condiţiile de reciprocitate între UE şi alte state, subliniind, în paralel, importanţa dialogului din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

"În momentul în care oricare altă economie poate investi liber în UE, atunci trebuie să avem reciprocitate perfectă şi europenii să poată investi (şi ei - n. red.) în acele economii. Avem nevoie de continuarea dialogului în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Eu cred că cei trei parteneri - cei mai importanţi şi anume: Statele Unite, UE şi Japonia, trebuie să ia în mână frâiele reformei OMC în aşa fel încât să ne asigurăm că vom avea o organizaţie funcţională şi pentru viitor. Suntem în secolul XXI, în mijlocul celei de-a patra revoluţii industriale, care este revoluţia digitizării, şi în aceste condiţii trebuie să avem, şi noi, reguli moderne, dar mai flexibile decât cele de astăzi", a spus Winkler.

Deputatul european va organiza pe 5 martie, la Parlamentul European, o dezbatere pe tema concurenţei loiale şi a comerţului internaţional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.