Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentarul PNL, Iuliana Scântei: 'Consiliul Economic și Social a confirmat faptul că pentru proiectul iniţial nu i s-a solicitat un punct de vedere'

Facebook.com
Iuliana Scântei, parlamentar român

Consiliul Economic şi Social a informat Comisia juridică a Senatului că nu poate da un punct de vedere referitor la actul normativ privind carantinarea şi izolarea în forma adoptată de Camera Deputaţilor, deoarece acest demers, potrivit legislaţiei, l-ar fi putut face către inţiatorul proiectului, respectiv Guvernul, dar Executivul nu a solicitat CES, a declarat, marţi, vicepreşedintele comisiei, parlamentarul PNL Iuliana Scântei (foto), informează Agerpres.

Citește și: Gabriela Firea, mesaj în limba franceză de ziua Franței: 'Vive La France!'

"Nimic nu împiedica CES-ul să răspundă într-un spirit de cooperare loială să răspundă solicitării adresate de Comisia juridică a Senatului, nu pe forma iniţială a proiectului de lege, noi am solicitat un punct de vedere pe forma deja adoptată de Camera Deputaţilor şi, mai ales, pe amendamentele noastre formulate în cadrul dezbaterilor din cadrul acestei şedinţe, dar autoritatea numită Consiliul Economic şi Social ne-a transmis un punct de vedere astăzi. (...) Practic, Consiliul Economic şi Social refuză comunicarea unui punct de vedere pe conţinut, invocând prevederi din Legea de organizare şi funcţionare a CES, prin care ne informează că avizul se transmite în scris iniţiatorului proiectului de act normativ, iar în situaţia de faţă, iniţiatorul, respectiv Guvernul nu ar fi transmis 'instituţiei noastre spre avizare proiectul de act normativ mai sus enunţat'. Aceasta ne transmite CES", a afirmat Scântei, la dezbaterile privind proiectul de lege referitor la instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Ea a adăugat că în răspunsul CES se arată că, procedural, "potrivit dispoziţiilor din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CES propunerile legislative sunt înaintate spre avizare de secretarul general al Senatului, respectiv al Camerei Deputaţilor, procedură care este reglementată prin acte şi regulamentele proprii la nivelul celor două Camere ale Parlamentului".

"Deci, practic, CES-ul a confirmat faptul că pentru proiectul iniţial nu i s-a solicitat un punct de vedere, dar, repet, noi am solicitat un punct de vedere nu pentru proiectul Guvernului şi nu în numele Guvernului, ci pe forma adoptată de Legislativ în primă Cameră şi, mai ales, pe amendamentele pe care membrii Comisiei juridice a Senatului le-au formulat în cursul şedinţelor precedente", a completat Iuliana Scântei.

În cadrul şedinţei, senatorul PSD Florian Bodog care a cerut ca toţi membrii comisiei să fie informaţi cu privire la răspunsul Comitetului Economic şi Social referitor la proiectul de lege, susţinând că tot ce se discută este un "cal mort", pentru că "iniţiatorul trebuia să aibă avizul CES".

"Chiar dacă legea va trece, indiferent de forma în care va trece, oricine o va contesta la Curtea Constituţională ea va fi declarată neconstituţională datorită faptului că Guvernul nu s-a sinchisit să ceară avizul CES-ului, ignorând toate prevederile legale. Aşa că, vă rog doamna vicepreşedinte să informaţi toţi membrii şi să informaţi toată opinia publică să ştie care este răspunsul CES-ului", a susţinut Bodog.

La dezbaterile pe proiectul de lege s-au prezentat şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi şeful DSU, secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

După aproximativ o oră de dezbateri, senatorii jurişti au întrerupt şedinţa pentru a putea lua la cunoştinţă noile amendamente propuse la proiectul de lege.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.