Parlamentul European a dat undă verde primului acord de cooperare între UE şi Cuba

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 05-07-2017

Actualizat: 05-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Euronews

Parlamentul European a dat miercuri undă verde pentru intrarea în vigoare a primului acord 'de dialog politic şi cooperare' dintre UE şi Cuba, în timpul unei sesiuni plenare la Strasbourg, informează AFP, conform agerpres.

Acest vot favorabil al europarlamentarilor (567 pentru, 65 împotrivă şi 31 de abţineri) era necesar pentru a face aplicabil respectivul acord-cadru, parafat în decembrie anul trecut de şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, miniştrii de externe ai celor 28 de state membre ale UE şi ministrul de externe al Cubei.

Premierul Spaniei face apel la calm, pe fondul 'DELIRULILOR AUTORITARE' din Catalonia

Pe fondul tensiunilor cu privire la problema drepturilor omului în insula castristă, Cuba era singura ţară latino-americană care nu avea un acord de cooperare internaţională cu UE, chiar dacă majoritatea ţărilor europene şi-au reluat relaţiile bilaterale cu Havana.

'Am avut sentimentul clar şi categoric că am întors o pagină istorică', a estimat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, în timpul dezbaterii care a precedat votul din Parlamentul European.

Negocierile, care au durat doi ani, 'au fost dificile, importante şi curajoase, din partea noastră şi din partea omologilor cubanezi', a subliniat Mogherini.

Normalizarea relaţiilor cu Havana se înscrie pe făgaşul apropierii de Cuba decis de fostul preşedinte american Barack Obama. În iulie 2015, acesta din urmă a pus capăt îngheţului de 60 de ani din relaţiile dintre Cuba şi SUA.

Însă succesorul lui, Donald Trump, a contestat recent unele aspecte ale acestei apropieri. Denunţând regimul 'brutal' de la Havana, el a declarat că vrea să revină asupra unei serii de măsuri ce îmblânzeau embargoul american, măsuri decise de Administraţia Obama.

Reacţia Moscovei după ce Serbia a anunţat că îi întoarce spatele

Trebuie subliniat că 'în ce o priveşte, UE nu-şi schimbă politica', a pledat Mogherini, afirmând că europenii rămân hotărâţi să întoarcă definitiv pagina relaţiilor proaste cu Havana.

Acordul comercial-politic validat marţi va înlocui în cazul UE 'poziţia comună' adoptată în 1996 şi care fixa datele prealabile unei normalizări, în special în materie de respectare a drepturilor omului. Acest text a fost abrogat în decembrie anul trecut de cele 28 de state membre, după decesul lui Fidel Castro.

Aprobarea de către eurodeputaţi, miercuri, va permite o punere în aplicare provizorie a acordului, însă ratificările de către toate statele membre ale UE sunt încă necesare pentru o aplicare completă şi definitivă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri