Parlamentul European a cerut joi, printr-o rezoluţie, crearea unui tribunal internaţional special însărcinat cu judecarea crimei de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, relatează AFP și Agerpres.
"Este nevoie urgent ca Uniunea şi statele sale membre, în strânsă cooperare cu Ucraina şi comunitatea internaţională, de preferinţă prin intermedierea Naţiunilor Unite, să facă presiune pentru crearea unui tribunal internaţional special însărcinat cu judecarea crimei de agresiune împotriva Ucrainei comisă de liderii politici şi militari ai Federaţiei Ruse şi ai aliaţilor săi", cer eurodeputaţii.
Rezoluţia, care nu are un caracter obligatoriu, a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare de 472 de voturi pentru (19 împotrivă şi 33 de abţineri).
"Crearea unui astfel de tribunal ar acoperi o mare lacună pe care o are actualul dispozitiv internaţional în materie de justiţie penală internaţională", adaugă eurodeputaţii.
"Criminalii de război trebuie aduşi în faţa justiţiei. Acum", a reacţionat pe Twitter, după vot, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în contextul în care preşedintele Consiliului European, Charles Michel, se deplasează joi la Kiev.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus deja la sfârşitul lunii noiembrie să lucreze la crearea unui astfel de tribunal, iar ministrul de externe german, Annalena Baerbock, a făcut apel la rândul său, luni seară, la un "nou format" al tribunalului.
Curtea Penală Internaţională (CPI), al cărui sediu este la Haga, nu are competenţa să judece decât crimele de război şi crimele împotriva umanităţii comise în Ucraina, însă nu şi "crimele de agresiune" ale Rusiei, deoarece Moscova şi Kievul nu sunt semnatare ale Tratatului de la Roma care a instituit tribunalul.
Apreciind că discuţiile pentru crearea unui astfel de tribunal pentru "crime de agresiune" ar putea dura, comisarul european al Justiţiei, Didier Reynders, a spus marţi, în plenul Parlamentului European, că trebuie reflectat, într-o primă fază, la crearea unui parchet internaţional pentru strângerea de probe.
Parlamentul European a votat pentru crearea unui tribunal pentru Putin: 'Criminalii de război trebuie aduşi în faţa justiţiei. Acum'
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

8
VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării
8

413
EXCLUSIV SURSE - Însemnele Ținutului Secuiesc dinamitează Coaliția de guvernare. Culisele scandalului iscat în plenul Senatului / VIDEO
413

453
VIDEO Grindeanu nu-l slăbește pe Ilie Bolojan: Coaliția nu funcționează așa cum trebuie, trebuie să se schimbe. Toată lumea se ceartă cu toată lumea
453

826
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
826

2.471
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
2.471

2.085
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
2.085

2.462
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
2.462

1.911
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
1.911

2.662
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
2.662

1.164
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
1.164

2.538
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
2.538

3.687
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
3.687

2.309
Alexandru Nazare critică PSD la punct: Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei
2.309
















Comentează