DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Parlamentul European, război total cu liderii UE: Planul prin care va răzbuna abolirea sistemului de Spitzenkandidat

Parlamentul European
parlamentul-european-pe-strasbourg

Negocierile privind împărțirea celor mai importante funcții la nivel european sunt departe de a se fi încheiat, iar în acest context deputații europeni pregătesc o strategie prin care vor să îi sancționeze pe liderii UE pentru incapacitatea de a găsi soluții.

RFI:

Principalele grupuri politice din Parlamentul European vor elabora o platformă politică comună in baza căreia să fie ales președintele Comisiei Europene. Ei vor face asta după ce, în teorie, statele membre vor fi decis asupra persoanei.
Cu alte cuvinte, pe oricine ați alege voi, noi în mod sigur îl vom respinge.
Parlamentul European intenționează să utilizeze pâna la capăt prorogativul pe care i-l dă faptul că presedintele Comisiei Europene trebuie validat de plenul eurodeputatilor.
Aceștia vor pune la punct o platformă politică, un fel de fișă a postului politizată și împărțită in obiective clare, dar elaborată doar săptămâna viitoare. Duminică, însă, ar trebui ca liderii UE să decidă asupra persoanei care va conduce de la toamnă executivul european.
In acest fel, orice nume va ieși din târguiala liderilor UE (care se poate prelungi pâna luni), Parlamentul îl va respinge.
Eurodeputații se răzbună astfel pentru abolirea (fie ea și temporară) a sistemului așa zis democratic de Spitzenkandidat.
Emmanuel Macron a calificat acest sistem drept „fantezie europeană” nu pentru că respectivii candidați promovați de marile familii UE (Manfred Weber, Frans Timmermans și Margrethe Vestager) nu au fost aleși pe liste transnaționale, ci pentru că niciunul nu e francez. In locul lor, Paris îl promovează pe negociatorul Brexit, Michel Barnier (PPE).
Germania se agață însă de Weber al său și refuză să creadă că în summitul UE din 20 iunie acest sistem ar fi murit. La fel fac și social democrații cu Timmermans. Doar centriștii din Parlamentul European (foștii liberali) nu zic nimic fiindcă linia lor este dată de Macron. (Mai multe detalii AICI)

Adevarul:

A curs multă cerneală în analiza ultimelor zile de evoluţie a crizei iraniano-americane, a atacurilor la adresa navelor petroliere civile – puse pe seama Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran – a doborârii unei drone şi atacurilor succesive ale hackerilor iranieni la adresa instituţiilor americane.
Folosirea tactică de către Donald Trump a ameninţării cu lovitura militară iminentă în Iran
Aşa cum cea mai mare discuţie a stârnit-o atacul de joi seară, anunţat, apoi anulat de către Donald Trump, asupra a trei locaţii din Iran ce erau să fie distruse, dar ultimele 10 minute au dus, dramatic la anularea sa, pe motiv de victime colaterale. În fine, s-a mai adăugat atacul cibernetic american care a orbit rachetele şi sistemele de ochire antiaeriene iraniene, chiar întreaga infrastructură militară a ţării.
Situaţia e extrem de dificilă în primul rând din cauza echipei din jurul lui Donald Trump, acolo unde şi consilierul pentru securitate naţională John Bolton, şi secretarul de Stat Mike Pompeo îşi doresc – politic şi personal - atacul asupra Iranului. Apoi, un număr mare de generali subliniază dificultăţile unui atac asupra Iranului, consecinţele acestuia în regiunea Orientului Mijlociu şi strâmtorii Ormuz, unde trece peste o tremie din traficul de hidrocarburi a lumii, dar mai ales cvasi-imposibilitatea unei invazii terestre pentru schimbarea de regim. În fine, analiza merge în zone foarte subtile de nivel strategic.
Marile dezbateri vizează dacă Trump a făcut bine sau rău că nu a angajat America într-o asemenea aventură militară, dacă e o acţiune de natură tactică, pentru a forţa prin ameninţare credibilă înclinaţia iranienilor spre dialog sau e vorba despre faptul că Donald Trump a clipit, aşa cum a clipit şi Barack Obama, la vremea lui, refuzând să întărească linia roşie a atacurilor chimice pe care a trasat-o singur. Mai mult, Trump şi-a făcut un titlul de glorie din diferenţele faţă de administraţia democrată Obama, iar scrisoarea sa cerea atacuri cu rachete de croazieră în Siria la momentul în oglindă din mandatul anterior.
Angajarea în Iran ajută sau distruge campania prezidenţială Trump pentru un nou mandat?
Mai mult, prin intermediul Omanului, ameninţările şi mesajele au fost transmise pe culoar şi către Iran şi au venit replicile, şi e importantă şi percepţia despre criză a celuilalt actor implicat, nu numai a comunităţii internaţionale. Iar în această materie, elementele de slăbiciune sau revizuirea unei decizii gata luată e la fel de pernicioasă şi costisitoare ca un atac propriu-zis.
Criticii de pe poziţiile radicale vorbesc despre faptul că doborârea unei drone de peste 100 mln dolari a rămas nepedepsită, fără costuri pentru Teheran, fapt la care s-ar uita cu atenţie marii actori ai lumii ce se opun SUA. O reacţie în oglindă, doborârea unei drone iraniene, atacul la baza de unde s-a comandat doborârea sau s-a tras ar fi fost mult mai în logica lucrurilor, de a comunica un mesaj ferm, proporţional şi limitat, totodată. Dar nu a fost să fie. (Mai multe detalii AICI)

Deutsche Welle:

Acest comentariu ar putea fi foarte scurt. Da, Uniunea Europeană trebuie să deschidă o procedură împotriva Italiei pentru permanenta nerespectare a unor reguli acceptate de toți membrii comunității.
Și nu, procedura nu va avea niciun efect. Și, cu siguranță, nu va aduce rezultate relevante din punct de vedere economic. Cum s-ar putea întâmpla așa ceva? Potentații de la Roma știu că țara lor este prea mare pentru a fi pur și simplu "pedepsită". Ca să nu mai vorbim de scoaterea din club.
Așa am putea încheia analiza. Pe de altă parte, UE trebuie să se confrunte cu greutățile date, care cuprind o arie atât de largă și atât de mare, de la zona bine întreținută din jurul orașului Milano, până la apele puțin adânci din jurul Siciliei.
Italia este un explozibil economic pentru UE, care nu poate fi abordat decât cu mijloace politice. Și care trebuie abordat cu mijloace politice. Uniunea Europeană nu are altă posibilitate.
Explozibilul în cifre: în 2018, datoria suverană a Italiei s-a situat la 132,2 la sută din produsul intern brut. 2,3 mii de miliarde de euro la finele lui 2018.
Pentru 2020, Comisia Europeană se așteaptă la un nivel al datoriei pentru Italia de peste 135%. Reglementările pentru țările euro, totuși, permit doar 60%.
Un exploziv
Alte cifre: cota Italiei în PIB-ul UE este de 11,2% (în 2017) - economia Italiei stagnează, iar șomajul rămâne ridicat. Suma datoriei publice deținute de băncile italiene este de peste 400 de miliarde de euro.
Raportându-ne la PIB, pentru a plăti datoria națională italienii ar trebui să lucreze timp de un an și patru luni fără să mănânce măcar un panino.
Desigur că este vorba despre un calcul naiv, iar Uniunea Europeană și Comisia știu acest lucru. Recent, Comisia a cerut Romei să arate cel puțin că își achită datoriile și nu le mărește. În plus, măcar deficitul bugetar italian, care se situează în prezent la două procente, ar trebui redus. (Mai multe detalii AICI)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.