Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul grec începe dezbaterea ratificării Acordului de la Prespa asupra schimbării numelui Macedoniei

grecia

Parlamentul grec va începe dezbaterea ratificării Acordului de la Prespa asupra schimbării numelui Macedoniei miercuri la ora locală 10.00, înainte de un vot final joi seară, au anunţat surse parlamentare, transmit dpa şi France Presse, potrivit agerpres.ro.

Citeşte şi: Schimbări MAJORE pentru aplicația WhatsApp: 'Impunem o limită de cinci mesaje, la nivel global'

Acest lucru a fost decis luni la o întâlnire a preşedintelui parlamentului grec cu deputaţii, a precizat corespondentul agenţiei MIA la Atena.

Potrivit aceloraşi surse, sesiunea plenară miercuri şi joi va începe la ora locală 10.00. Ea ar putea dura până la orele 14.00-15.00 în funcţie de numărul deputaţilor care vor lua parte la dezbatere.

Luni, Comisia pentru apărare naţională şi afaceri externe s-a reunit la ora locală 17.00 pentru a revizui proiectul de lege ce ratifică Acordul de la Prespa (sau Prespes, după numele localităţii din nordul Greciei lângă graniţele cu Macedonia şi Albania n.r.).

Disputa asupra numelui Macedoniei este veche, afectând relaţiile dintre cele două ţări vecine şi divizând atât opinia publică cât şi clasa politică greacă, în condiţiile în care mulţi cred că numele Macedonia aparţine patrimoniului istoric grec şi trebuie să fie rezervat vechii provincii din nordul Greciei.

După ce a fost ratificat de parlamentul de la Skopje în urmă cu zece zile, acordul greco-macedonean din 17 iunie, care a redenumit mica republică vecină din Balcani în "Republica Macedonia de Nord", trebuie adoptat de parlamentul grec (Vouli) pentru a intra în vigoare.

Zeci de mii de greci au manifestat duminică în faţa parlamentului grec împotriva ratificării acordului. Ciocnirile violente au făcut 42 de răniţi - 17 protestatari şi 25 de poliţişti -, potrivit unui bilanţ anunţat luni de Ministerul Sănătăţii.

Şapte persoane au fost arestate, inclusiv doi cetăţeni turci şi o femeie germană.

Potrivit guvernului, "incidentele au fost provocate de extremişti membri ai Zori Aurii (partidul neonazist) care au încercat să intre în parlament".

La rândul lor, partidele din opoziţie au criticat folosirea considerată "abuzivă" a gazelor lacrimogene de către forţele speciale asupra unei mulţimi de persoane în vârstă şi copii.

Aproape 70% dintre greci s-au pronunţat împotriva acordului, potrivit unui sondaj publicat duminică în săptămânalul Proto Thema, în timp ce 67% dintre respondenţi doresc ca alegerile programate pentru octombrie să fie anticipate.

Acordul este "un pas istoric" pentru cele două ţări vecine, a estimat prim-ministrul Alexis Tsipras, care a cerut "forţelor progresiste" să ratifice schimbarea numelui, într-un interviu acordat cotidianului Avghi, ziarul partidului său.

Prim-ministrul, care a obţinut la limită miercuri un vot de încredere în parlament provocat de contenciosul macedonean, s-a declarat încrezător că va fi adoptat noul nume al fostei republici iugoslave, cu o majoritate de cel puţin 151 de deputaţi din 300 câţi numără Vouli.

Guvernul Tsipras va beneficia de votul celor 145 de deputaţi ai partidului său de stânga Syriza. El ar putea de asemenea să beneficieze de sprijinul unor aleşi independenţi şi al partidului proeuropean Potami.

Dar o mare varietate de partide politice elene se opun acordului greco-macedonean: de la extrema dreaptă până la socialişti, inclusiv principalul partid de opoziţie de dreapta Noua Democraţie, care are 78 de aleşi.

Litigiul asupra Macedoniei vecine provoacă de asemenea o undă de şoc în rândurile partidelor centriste, zguduite de demisii şi excluderi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.