DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Parlamentul libian RUPE acordul încheiat de Guvern cu Turcia și ARUNCĂ țara în haos

libia

Parlamentul libian, care nu recunoaşte legitimitatea Guvernului de uniune naţională (GNA) de la Tripoli, a votat sâmbătă ruperea relaţiilor cu Turcia, după un recent acord militar încheiat între Ankara şi guvernul de uniune, a declarat un purtător de cuvânt citat de AFP, potrivit AGERPRES.

Parlamentul a mai cerut ca şeful guvernului de uniune - recunoscut de comunitatea internaţională - Fayez al-Sarraj să fie judecat pentru "înaltă trădare".

Ales în 2014, parlamentul este un aliat al mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul Libiei care a lansat în aprilie o ofensivă împotriva guvernului de uniune.

Citește și: SONDAJ CURS - Sprijin fragil al populației pentru alegerile anticipate

În cadrul unei sesiuni "urgente" la Benghazi (est), Parlamentul "a votat în unanimitate ruperea relaţiilor cu Turcia", a declarat purtătorul său de cuvânt Abdallah Bleheq.

El a aprobat de asemenea "anularea memorandumurilor de securitate şi cooperare militară între guvernul" lui Fayez al-Sarraj şi Ankara, a adăugat el.

La sfârşitul lui noiembrie, GNA a semnat două acorduri cu Turcia. Unul are ca obiect cooperarea militară şi ajutorul pe care Turcia l-ar putea acorda GNA în lupta sa împotriva trupelor mareşalului Haftar.

Al doilea îi permite Turciei să valorifice drepturi de exploatare asupra unor zone vaste din Maditerana orientală bogată în hidrocarburi, spre nemulţumirea Greciei, Egiptului, Ciprului şi Israelului.

La rândul său, parlamentul turc a votat joi o moţiune care îi permite preşedintelui Recep Tayyip Erdogan să trimită militari în Libia pentru a susţine GNA.

"Şeful GNA, miniştrii săi de externe şi de interne (...) trebuie să fie judecaţi pentru înaltă trădare şi pentru că au readus colonialismul" în Libia, a spus purtătorul de cuvânt.

Abdallah Bleheq a precizat, de asemenea, că parlamentul a votat "abrogarea" acordului de la Skhirat (Maroc, în 2015), care a dat naştere GNA, şi a făcut apel la state şi la organizaţiile internaţionale "să-şi retragă recunoaşterea GNA".

Vezi si: Stelian Tănase, profeţie sumbră despre Rareş Bogdan: 'Nu-l văd cu ochi buni. Eu cred că el va termina exclus din PNL' .

Parlamentul libian este în prezent slăbit de diviziuni, după plecarea a circa 40 de deputaţi anti-Haftar la Tripoli.

GNA şi mareşalul Haftar îşi dispută de mai mulţi ani puterea în Libia, ţară care a fost aruncată în haos după căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.