Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul Libiei a adoptat legea electorală care reglementează alegerile legislative

Libia

Parlamentul Libiei a adoptat legea electorală care reglementează alegerile legislative, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al legislativului, la mai mult de trei săptămâni de la adoptarea unei legi controversate care reglementează componenta prezidenţială a dublului scrutin programat pentru luna decembrie, relatează AFP.

''Aprobarea legii electorale pentru Camera Reprezentanţilor în timpul sesiunii de astăzi'', a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Abdallah Bliheq.

Aflată în haos după căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011, Libia încearcă să iasă dintr-un deceniu de conflicte marcat de existenţa unor puteri rivale şi de violenţe sângeroase, potrivit Agerpres.ro.

După încetarea luptelor în vara anului 2020 între cele două tabere rivale, în martie s-a format un guvern unificat şi de tranziţie. Formarea acestui cabinet după un proces politic sponsorizat de Naţiunile Unite a oferit o licărire de speranţă.

Acest executiv, condus de omul de afaceri Abdelhamid Dbeibah, a fost însărcinat de 75 de personalităţi libiene, reunite sub auspiciile ONU, pentru a unifica instituţiile şi a finaliza interminabila tranziţie politică prin organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale pe 24 decembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.