Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul spaniol a adoptat o lege emblematică de reabilitare a victimelor franchismului

bierensgroup.com
Spania steag

La aproape o jumătate de secol de la moartea dictatorului Franco, guvernul de stânga spaniol a reuşit să treacă miercuri prin parlament legea sa emblematică de reabilitare a victimelor franchismului, prin care vrea să pună capăt 'tăcerii celor învinşi' în războiul civil din anii 1930, transmite AFP.

Ajuns la putere în 2018, premierul socialist Pedro Sanchez a făcut din reabilitarea victimelor războiului civil (1936-1939) şi ale dictaturii instituite de învingător, generalul Francisco Franco, până la moartea acestuia în 1975, una din priorităţile sale, potrivit Agerpres.

Însă această lege de 'memorie democratică' divizează într-o ţară unde rănile trecutului nu s-au închis şi unde dreapta, care a promis abrogarea textului dacă va reveni la putere anul viitor, acuză stângă că le reînvie.

'Istoria nu se poate construi pe baza uitării şi a tăcerii învinşilor' războiului civil, se spune în preambulul textului.

Acesta a fost adoptat definitiv de Senat cu 128 voturi pentru, 113 împotrivă şi 18 abţineri, după un vot în primă lectură în Congresul Deputaţilor la mijlocul lui iulie.

Odată cu adoptarea legii, căutarea victimelor dispărute ale războiului civil şi dictaturii va deveni, în premieră, o 'responsabilitate a statului', care va finanţa în mod direct cercetările şi exhumările.

Pe baza legii, va fi creată o bancă de date cu ADN-urile victimelor spre a facilita identificarea lor, şi va fi elaborată o hartă a tuturor gropilor comune.

'Statul trebuie să exhumeze trupurile victimelor dictaturii franchiste (...) Există în continuare 114.000 de dispăruţi forţat în Spania', adică persoane a căror soartă a fost în mod voluntar ascunsă, declara Sanchez în iulie.

Spania este 'ţara din lume cu cei mai mulţi dispăruţi (...) după Cambodgia', afirma el, făcând o comparaţie cu victimele atrocităţilor khmerilor roşii.

Dispăruţii din războiul civil sunt în marea lor majoritate republicani, regimul franchist exhumând din gropile comune numeroase victime provenite din tabăra naţionalistă, pentru a le da un loc de veci.

Până acum, căutările erau întreprinse în principal de asociaţii ale apropiaţilor victimelor, o situaţie denunţată în 2014 de Consiliului Drepturilor Omului al ONU, care a criticat într-un raport 'lacunele' şi 'indiferenţa instituţiilor de stat'.

Legea adoptată miercuri mai prevede anularea condamnărilor sumare pronunţate de justiţia regimului franchist şi recunoaşte, pentru prima dată, ca victime ale franchismului bebeluşii 'furaţi' de regim familiilor republicane.

De asemenea, va fi înfiinţat un parchet care va ancheta încălcările drepturilor omului comise în aceleaşi perioade. Până acum, legea amnistiei din 1977 împiedica orice anchetă a justiţiei, în numele tranziţiei spre democraţie.

Pentru ARMH (Asociaţia pentru recuperarea memoriei istorice), unul din principalele grupuri de păstrare a memoriei victimelor republicane ale războiului civil, această lege 'perpetuează imunitatea pentru franchişti şi negarea drepturilor victimelor', pentru că 'menţine în vigoare legea amnistiei', 'nu judecă' şi nici 'nu oferă despăgubiri' nimănui.

După exhumarea lui Franco în 2019 din mausoleul monumental situat în apropiere de Madrid, această lege constituie al doilea demers puternic al guvernului actual în ce priveşte războiul civil şi a dictatura.

După o bătălie în justiţie între executiv şi descendenţii lui Franco, rămăşiţele acestuia au fost transferate într-un cimitir mai discret din nordul Madridului, pentru ca mausoleul din 'Valle de los Caidos' să nu mai poată fi un loc de apologie a franchismului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.