El a facut aceste declaratii la finalul sedintei Birourile Permanente reunite, în care membrii conducerii Senatului si Camerei Deputatilor au luat act de demisia celor doi din functiile pe care le detineau la ASF.
Comisiile pentru buget, finante si Comisiile economice din Senat si Camera Deputatilor sunt cele care, potrivit legii, îi vor audia pe viitorii candidati.
"Am transmis catre comisiiile prevazute în Regulamentul si în legea de functionare pentru a pregati si a audia candidatii, pentru ca este vorba despre un termen imperativ de 30 de zile, care se epuizeaza pe data de 3 aprilie. Am solicitat ca pâna pe data de 24 martie sa fie depuse aceste rapoarte. Aceasta presupune ca în perioada respectiva grupurile politice sa se consulte si sa-si faca negocierile obisnuite, dupa care sa se procedeze la audieri, sa fie depus pe data de 24 raportul în ambele situatii, urmând ca în Birourile Permanente reunite sa stabileasca data dezbaterii în plen si nominalizari, prin vot, a celor care sa îndeplineasca aceasta functie", a spus el, potrivit mediafax.ro.
Presedintele interimar al ASF, Daniel Daianu, a anuntat, miercuri, ca Dan Radu Rusanu a demisionat de la conducerea ASF.
Curtea de Apel Bucuresti a decis, marti, arestarea preventiva pentru 30 de zile a presedintelui ASF Dan Radu Rusanu, decizia fiind definitiva.
CAB a admis astfel recursul procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), dupa ce propunerea acestora de arestare preventiva a lui Rusanu a fost respinsa, pe 26 februarie, de Tribunalul Bucuresti.
De asemenea, în 29 ianuarie, Tribunalul Bucuresti a dispus arestarea preventiva pentru 29 de zile a Ilie Carabulea si Marian Mîrzac, la propunerea procurorilor DNA care instrumenteaza dosarul "Carpatica". Prin aceeasi hotarâre a instantei, Radu Mustatea - membru în CA al Carpatica Asig si presedintele Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România - a primit interdictie de a parasi tara pe o perioada de 30 de zile.
Decizia a fost atacata de Carabulea si Mîrzac la Curtea de Apel Bucuresti, care a respins recursurile, în 3 februarie.
Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig, este acuzat de asociere în vederea savârsirii de infractiuni, doua infractiuni de luare de mita, din care una în forma continuata, trafic de influenta, în forma continuata, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii care nu sunt destinate publicitatii, în scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în forma continuata, abuz în serviciu contra intereselor publice si instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.