Parohia Sf. Ștefan cel Mare din Viena a trimis daruri copiilor din Rădăuți

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 09-12-2021

Actualizat: 09-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Basilica.ro

127 de perechi de încălțări de iarnă și o cantitate serioasă de produse de igienă au plecat miercuri de la Parohia „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Viena spre copiii de la Așezământul „Sf. Ier. Leontie” din orașul Rădăuți, conform basilica.ro

Maica Ecaterina, care coordonează așezământul, a trimis lista de necesități, iar familiile din parohia vieneză s-au implicat de la mic la mare în pregătirea darurilor de Crăciun pentru cei 127 de copii. Copiii români din Viena au fost cei care au împachetat cadourile.

„De la Biserică, darurile au luat calea Rădăuților prin bunăvoința domnului Marcu Anton, care de mult timp ajută Biserica „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena cu transporturi către și din Țară”, transmite părintele Emanuel Nuțu, parohul parohiei vieneze, care este și el originar din Bucovina.

Biserica Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare este cea de a treia ridicată de români la Viena. Lângă ea, prin implicarea părintelui paroh și cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 al Vienei, a fost construit și un bloc de locuinţe pentru 47 de familii de români.

Înfiinţat în toamna anului 2011, Aşezământul „Sf. Ier. Leontie” din Rădăuți, județul Suceava, a fost construit la iniţiativa Arhim. Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi. Este destinat orfanilor şi copiilor din familii cu posibilități financiare limitate.

Aşezământul a fost sfinţit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 6 noiembrie 2015.

Donații

Așezământul de copii „Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți”

Cont: RO04RNCB0241123543990001 (RON) – la BCR Rădăuți

Cont: RO27BTRLRONCRT0367259601 (RON) – la Banca Transilvania Rădăuți

Sediu: Rădăuți, Calea Bucovinei, nr. 201, cod 725400

Telefon: 0330566441

Email: [email protected]

CIF: 23980205

Website: www.sfantulleontie.ro

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri