Cunoscutul preot Calistrat Chifan este extrem de prezent în mediul online, unde interacționează constant cu credincioșii. Ca mulți alți duhovnici, și el a legat numeroase prietenii prin intermediul rețelelor sociale.
Astfel, preotul primește frecvent relatări despre întâmplările neobișnuite care au loc în diverse parohii din țară. Pentru unii, acestea sunt minuni; pentru alții, doar coincidențe sau fenomene stranii, greu de explicat.
O astfel de situație a avut loc recent, iar părintele Calistrat a publicat imaginile uluitoare primite de la un enoriaș. Postarea sa a fost preluată de mai multe pagini care propăvăduiesc religia ortodoxă.

Sunt fotografii în care apare o umbră ciudată, a unui personaj care nu putea fi văzut cu ochiul liber în acea zi la slujbă. Se pare că ar fi vorba de Sfântul Nectarie însuși.
Autorul fotografiilor a încercuit strania apariție, dar se poate vedea destul de bine.

Iată ce a postat Părintele Calistrat:
”O minune neașteptată a Sfântului Nectarie la o parohie din Vaslui: Draxeni, la Părintele Vasile.
Parohia are hramul Sfântului Nectarie și are racla de argint cu o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina. Când au ieșit preoții cu vohodul sau la daruri, creștinii au făcut fotografii cu telefonul, cum au ei obiceiul. Un creștin s-a uitat apoi la poze cu vecinii săi, să le arate fotografii de la Sfânta Liturghie și a observat, neașteptat, prezența unui călugăr pe solee, ieșind din biserică, pe când toți ceilalți creștini stau cu fața la altar, atenți la Sfânta Liturghie. Am postat mai jos pozele primite! Am mărit oarecum chipul și se vede că este un călugar, cu haine negre și epitrahil în grumaz, mic de statură. La Sfânta Liturghie au participat doar părinții de parohie, nu din mănăstire. Încă o dată avem semn clar că sfinții sunt între noi dacă-i chemăm curat și smerit în rugăciunile noastre! Sfinte Nectarie, miluiește-ne pe noi!”, a conchis Părintele Calistrat pe contul său de socializare. potrivit okmagazine.ro.

Cine a fost Sfântul Nectarie din Eghina

Sfântul Nectarie din Eghina este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai ortodoxiei moderne, cunoscut pentru viața sa plină de smerenie, pentru minunile sale și pentru ajutorul pe care credincioșii spun că îl oferă celor care se roagă lui. Născut în 1846 în Silivria, lângă Constantinopol, Sfântul Nectarie a fost un om al credinței încă din tinerețe, alegând calea slujirii lui Dumnezeu în ciuda lipsurilor materiale. A fost episcop de Pentapole și dascăl la Seminarul Rizareion din Atena, dar a fost nedreptățit și îndepărtat din funcție din cauza invidiei și intrigilor clericale. În ciuda suferințelor, a rămas blând și iertător, un model de răbdare și iubire creștină.
După ani de umilințe, Sfântul Nectarie s-a retras pe insula Eghina, unde a înființat o mănăstire de maici și a trăit în rugăciune și simplitate până la trecerea sa la Domnul, în 1920. Acolo, s-a arătat ca un adevărat făcător de minuni, vindecând bolnavi și alinând suferințele celor care îi cereau ajutorul. După moartea sa, trupul său a rămas neputrezit o vreme, răspândind un parfum plăcut, iar mormântul său de la Mănăstirea Sfânta Treime din Eghina a devenit loc de pelerinaj pentru mii de credincioși din întreaga lume.
Românii îl cinstesc în mod deosebit pe Sfântul Nectarie, considerându-l un grabnic ajutător, mai ales în cazuri de boli grave, cum este cancerul. În multe biserici și mănăstiri din țară se află icoane și părticele din moaștele sale, iar ziua sa de prăznuire, 9 noiembrie, adună mii de credincioși care vin să-i mulțumească pentru binefacerile primite. Cultul său a prins rădăcini adânci în sufletul românilor, care văd în el un sfânt al speranței, al vindecării și al iertării – un om al lui Dumnezeu care, deși a fost prigonit în viață, a devenit în eternitate un sprijin pentru cei aflați în suferință.






























Comentează