Pârtia de schi din staţiunea montană Borşa, situată în Munţii Pietrosul Rodnei, va fi dată în folosinţă la începutul noului sezon de iarnă, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan.
"Estimarea noastră în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii firmelor, parte din proiect, e că, (...) odată cu venirea iernii, pârtia de schi şi toate echipamentele de transport pe cablu să fie date în folosinţă. Practic, iarna 2021 înseamnă turişti prezenţi în staţiune şi condiţii mult mai bune pentru schiat. (...) Pentru această investiţie Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a alocat 62 de milioane de lei, iar o parte din cofinanţare este asigurată de Primăria oraşului Borşa. Consider că e una dintre cele mai importante investiţii de acest gen din ţară, iar Maramureş se repune pe harta destinaţiilor de vacanţă pe durata iernii", a spus Ionel Bogdan, conform agerpres.
La rândul său, primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş, a declarat că modernizarea pârtiei de schi şi montarea telegondolei se află în stare avansată de lucru.
"Suntem foarte optimişti, iar datele de execuţie a lucrării indică o realizare de 47%, zilnic, fiind realizată câte o parte din obiectiv. Noi, administraţia locală, dar şi companiile implicate ne dorim ca sezonul de schi din acest an să înceapă la Borşa pe o pârtie modernă, o pârtie cu toate facilităţile şi serviciile oferite turiştilor care ajung în Pietrosul Rodnei la schi. (...) Pârtia de schi din Borşa a fost dată în folosinţă în anul 1940, iar până la terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, aici au avut loc mai multe competiţii sportive cu participarea unor schiori din Germania, Norvegia, Ungaria şi România. În anul 1948, staţiunea a găzduit prima olimpiadă de iarnă", a precizat Sorin Timiş.
Pârtia de schi din staţiunea montană Borşa, situată în Munţii Pietrosul Rodnei, va fi dată în folosinţă la începutul noului sezon de iarnă
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

8
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
8

567
Lovitură dată de ANSVSA înainte de Paște: Tone de alimente retrase și amenzi de 1,4 milioane de lei
567

1.251
Vicepreședinte ANS povestește prin ce a trecut după ce în blocul său a avut loc o explozie: 'Am văzut și un om ars'. În același imobil locuiește și Nicolae Văcăroiu
1.251

38
FOTO Accident cu victime în Mehedinți: O mașină s-a făcut praf
38

7.187
Incendiu în Sectorul 3 - Medic cunoscut înjunghiat, moarte "ascunsă" în flăcări / Anchetă de proporții în București
7.187

14
Activităţi de Ziua Conştientizării Autismului: aproximativ 400 de copii cu această tulburare, în evidenţele DGASPC
14

29
Amenzi şi plângere penală în domeniul jocurilor de noroc: peste 50.000 de persoane, autoexcluse la nivel naţional
29

1.667
Început de aprilie cu avertizare ANM pentru toată țara / Prognoza meteo pentru București
1.667

22
FOTO Incendiu într-un bloc din Petrila, județul Hunedoara: zeci de persoane au fost evacuate
22

34
Avertizare hidrologică: Cod portocaliu de inundații pe râuri din Iași
34

24
Program schimbat pe cablu la Sinaia. Schiorii, nevoiți să-și ajusteze planurile în timpul săptămânii
24

34
Demograful Vasile Ghețău scrie despre tabloul demografic al României în anul 2025: 'O scădere naturală a populației de 94 mii locuitori'
34

72
Demograful Vasile Ghețău: '12,5 milioane de locuitori și-au schimbat domiciliul în anii 1990-2024. De unde și unde au plecat'
72
















Comentează