Vrem partide noi! Nu-i mai vrem pe cei vechi! așa s-a auzit zilele trecut în stradă, așa se aude de câțiva ani buni în studiourile tv, în vox populi la tot felul de mitinguri. Toată lumea vrea partide noi, oameni noi, ca să aibă ce vota. Oferta partidelor vechi e desuetă, figurile scoase în față sunt și ele expirate.
Dar ce fac partidele noi? Cine sunt ele și cum se străduiesc să ademenească piața aflată în așteptarea lor? Cum de vocea lor nu prea se aude, iar, uneori, când se aude, e plină de note false sau mesaje alterate?
Până acum avem trei partide nou constituite, cu o vizibilitate ceva mai mare și cu oarece performanțe electorale. MP cu 500 de mii voturi luate la prezidențiale din 2014, M10, tot cam atâtea, USB, în jurul lui Nicușor Dan, cu 8-9% la alegerile municipale din București din 2012.
Dacă nu mai apare altceva între timp, cu ambiții mai mari decât cucerirea vreunei redute locale, asta va fi oferta care să conteze pentru anul electoral 2016.
Se zice, pe bună dreptate, că partidele mari s-au decredibilizat suficient în ultimii 25 de ani ca să mai fie atractive pentru oameni tineri și competenți care să intre în politică. A fost o vreme când acești oameni au bătut la ușile lor, doar că erau închise și sigilate. Azi, și să vrea să-i înregimenteze, în goana nebună după cosmetizare, nici PNL și nici PSD nu ar mai reuși.
Dar MP, M10 și USB ce cusur au? De ce nu se înghesuie resursele umane nepătate la ușa lor? Căci n-a auzit nimeni de valuri de înscrieri în cele trei partide în ultima perioadă, adică, perioada în care veteranii politici de la București și-au dat în stambă cât să împingă spre formațiunile noi armate de entuziaști.
Să le luăm pe rând. M10? Partidul Monicăi Macovei, anticorupție, integritate, Adrian Papahagi. Altceva, ce? Câți dintre români au auzit de M10, adică, de acest nume, asta până să ajungem la atributele sale. Foarte puțini, cu siguranță. Notorietatea partidului nu depășește genunchiul broaștei. Cum ar putea cineva să te voteze, dacă nici măcar nu știe că exiști? Nu e totuși cam săracă oferta acestui partid. Doar două nume de anvergură mai mare, și ele implicate part-time în politică. Papahagi, ocupat mare parte a timpului cu prestigioasa sa carieră universitară, este extrem de puțin vizibil în țară. O fi cunoscut în Cluj și poate în București să-l mai știe cineva. Președinta partidului, Monica Macovei, e dispărută de pe radar de luni până joi, la Bruxelles, desigur, acolo își exercită mandatul de europarlamentar și, eventual, vineri sau duminică mai are cineva ocazia să o vadă prin hățișul politicii de pe malurile Dâmboviței. Or mai fi și alți oameni valoroși în acest partid. Dar unde sunt ei? De ce nu i-a văzut nimeni de un an de zile? Care sunt inițiativele lor? Prin ce s-au remarcat?
Mișcarea Populară a început cu stângul în 2014 la europarlamentare și prezidențiale. Liderul partidului, Elena Udrea, a intrat în arest câteva luni, după ce a demisionat din funcție. În afară de Traian Băsescu, Cristian Diaconescu, Eugen Tomac și Siegfried Mureșan, care e garnitura la vârf a acestui partid? Cine sunt oamenii noi care se bat pentru programul Mișcării Populare, fie vorba între noi, încă foarte confuz. Cum poate să fie credibil acest partid, care își zice nou, cu Traian Băsescu, veteran al politicii, în funcția de președinte plin. E drept, e cel mai proeminent personaj al tranziției, cel mai bun jucător politic, învingător prin excelență, dar este totuși din figurile considerate deja trecute. Dacă Traian Băsescu dorea să fie mentorul acestui partid, se putea mulțumi și cu o funcție de președinte onorific. Și-apoi, discursul anilor 90, inspirat de Vadim Tudor și alte figuri ale național-comunismului, este un discurs nou? Cu acest discurs atragi clasa de mijloc, tinerii votanți din România, oamenii cu valori și convingeri occidentale? PRM încă există. Dacă și l-ar lua șef pe Bogdan Diaconu, om din noua generație, atunci PRM ar fi la fel de nou ca și MP.
În fine, USB, partidul care vrea să salveze Bucureștii, noua stângă, al hipsterilor, al ecologiștilor, are un singur nume și punct: Nicușor Dan. De ce nu i-au spus Partidul Nicușor Dan (PND), de ce era nevoie de o asemenea denumire pompoasă de ”uniune”, dacă doar un singur om s-a făcut vreodată remarcat public, dincolo de umbra subțire a celor 9 procente luate la alegerile din 2012. Poate că nu e rău pentru un partid nou să plece cu obiective modeste, așa cum o face USB, care încearcă să cucerească reduta Capitalei și s-ar mulțumi cu un număr de consilieri în ”legislativul” bucureștean. Dar timpul nu mai are răbdare. Oamenii au nevoie de oferte la nivel național și nu de un singur nume, ci de mai multe, de o echipă. Nișarea USB nu este doar teritorială, ci și tematică, la fel ca în cazul M10. Unii sunt cu anti- corupția, ceilalți cu ecologismul și urbanismul. Dar care e programul economic al partidului? Care sunt valorile fundamentale care să ghideze un plan comprehensiv pentru România?
Judecând astfel cele trei oferte, nu poți să nu te gândești că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă.
Contextul e foarte potrivit. Cerere există. Votanții sunt deschiși la propuneri noi, ca să nu mai stea în casă în ziua votului sau să voteze răul cel mai mic. Dar tu ca partid mai trebuie să și ieși în întâmpinarea lor, să te promovezi agresiv. E boicot pe media clasice? Așa o fi. Dar cât mai contează ele cu adevărat? Nu cumva mediul online și rețelele de socializare ar fi suficiente azi ca să comunici zgomotos și să atingi segmente cât mai largi. Nu cere nimeni unui partid nou să câștige alegerile de la primul scrutin la care se prezintă, nici măcar de la al doilea. Dar să capitalizeze electoral în orașele mari, acolo unde și așteptările sunt mai ridicate și acolo unde, de fapt, se găsesc marile aglomerări de votanți, nu cere un efort prea mare.
Oamenii au puțin timp să se informeze. Cu toate astea, majoritate urbană se vede că se străduiește să afle cât mai multe despre viața politică, așa, în fugă, la o cafea, la o șuetă. Dacă tu, partid nou, nu ești acolo, ”la contact”, cum se zice, crezi că cineva va pierde mai mult de cinci minute să studieze cine ești și ce vrei? E leneș alegătorul? Este, da. Așa e în toată lumea. Politica e și așa destul de respingătoare ca cineva să o includă printre priorități în bugetul zilnic de timp. Dar de asta avem tehnicile de comunicare, noile tehnologii, să intri pe fereastră în casa omului, dacă ușa e închisă, să-l tragi de mânecă, atunci când se uită în altă parte.
În plus, mesajul trebuie să fie simplu, penetrant, nu o lălăială continuă, nu analiză politică de doi bani, nu manipulări din anii 90.
Nevoia de oferte noi este uriașă în politică, nu de ieri, de azi, de câțiva ani buni. Ne plângem că partidele vechi țin agenda publică, acuzăm blaturi între ele, dar nici pe cei noi nu-i vedem să se zbată, nu-i simțim pe temele importante ale zilei, sunt absenți, abulici sau, în cel mai bun caz, inadecvați. Oamenii ies în stradă, în loc să influențeze instituțional decizia politică, și pentru că n-au pârghii la dispoziție. Și pentru că zona mai luminoasă a spectrului politic e lipsită de vlagă. Nu am mai pus la socoteală orgoliile uriașe care despart formațiunile liliputane cu ceva suflu electoral. În loc să-și dea mâna, să se unească împotriva a tot ceea ce e vechi și putred, țin coada pe sus și se mulțumesc cu cei 4-5% pe care le-ar putea lua fiecare separat.
Așa că, votăm partide noi, dar unde sunt ele?
Comentează