Potrivit unui recent sondaj, partidul antimaghiar AUR ar putea obţine la alegerile parlamentare de la 1 Decembrie din România un rezultat cu un plus de 5 puncte procentuale faţă de rezultatul obţinut în urmă cu patru ani. Dintre cei chestionaţi, 14% ar vota acest partid. Alături de AUR ar mai putea face parte din legislativ şi formaţiunea SOS România, a cărei lider, Diana Şoşoacă, este de asemenea cunoscută pentru ieşirile sale violente împotriva maghiarilor. În privinţa alegerilor prezidenţiale de a sfârşitul lunii noiembrie, sondajele îl situează pe George Simion pe locul al treilea. Liderul AUR ar fi votat de 13% dein electorat. Potrivit sondajului, Diana Şoşoacă ar obţine un rezultat de 6 procente, relatează Magyar Nemzet.
Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, afirmă că creşterea forţelor antimaghiare trebuie luată foarte în serios. După cum a afirmat, dacă privim situaţia datelor din sondaje, George Simion şi Diana Şoşoacă, luaţi împreună, se bucură de un sprijin considerabil.
"Este vorba despre aceeaşi tabără. Evident că niciuna dintre acestea nu va câştiga alegerile prezidenţiale, dar în Parlament vor exista două grupuri faţă de unul singur de până acum, având 10%" - a avertizat liderul UDMR într-un video-interviu acordat portalului Maszol.
După cum a afirmat, va fi greu şi să te şi gândeşti la intensitatea vocilor antimaghiare, dacă în locul celor 10% de acum aceste formaţiuni vor apărea de două ori pe atât în legislativul de la Bucureşti. În aprecierea sa, în cazul în care unul dintre cele două partide guvernamentale existente la acest moment - social-democraţii, respectiv naţional-liberalii - nu va face parte din opoziţie după votul de la sfârşitul anului, forţele antimaghiare, extremiste, reprezentanţii AUR şi SOS România, vor alcătui alternativa puterii la viitoarele alegeri din 2028.
Comentează