Partidul Ecologist Român intervine în discuțiile despre pensii și susține că are trei soluții în acest sens.
- „Prima soluție pe care o propunem este raportarea la această anvelopă de 15% pentru pensii. În viziunea noastră, 10% ar trebui alocat pentru creșterea punctului de pensie, la toate pensiile, iar diferența de 5% să fie transformată în tichete sociale care să fie acordate celor care au pensie sub 2000 lei.
- A doua variantă este ca în centrul atenției să fie persoanele aflate la 63 si respectiv 65 ani, adică pragul vârstelor de pensionare. Soluția PER este singura care ignora toți șmecherii care au iesit la pensie la 40- 45 de ani și care în toate formulele actuale vor avea indexare a pensiei. Astfel, din anvelopa de 15%, 5% să fie destinat creșterii punctului de pensie și 10% să se emită tichete pentru seniori, separate de pensie, pe care să le primească pentru tot restul vieții. Astfel, cei care se pensionează devreme, vor trebui să aștepte să împlinească 63 și 65 ani pentru a primi această sumă. Peste 3 milioane și jumătate de vârstnici se află peste această vârstă, conform INS. Soluția noastră reprezintă simbolistic respectul Statului față de cetățenii lui, ajunși la vârsta la care au nevoie de sprijin. Ideea este deja funcțională în Olanda.
- A treia soluție a PER este să alocăm la Aparare 1,5 % si nu 2,5% cât este acum. Cei 1% să se aloce pentru creșterea pensiilor sub 2000 lei. Pib-ul României este de aproximativ 280 MLD euro. 2,5% se duc la apărare. Daca in loc de 2,5 am aloca 1,5, economia ar fi de 2,8 MLD euro, bani cu care s-ar putea crește mai mult de 3.000.000 de pensii mici cu 400 Ron/luna. Practic la trei milioane de pensii ar fi vorba de 1,2 MLD Ron lunar, 14,4 MLD Ron anual adică mai puțin de 3 MLD de Euro. Practic vorbim despre 400 lei în plus față de creșterea punctului de pensie. PER oferă soluții pentru toți seniorii aflați la nevoie, care au împlinit 63 și 65 ani, fără a ține cont de anii de muncă înregistrați în evidențele statului român”, a transmis Partidul Ecologist Român.
Comentează