Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Partidul Noua Dreaptă candidează la alegerile parlamentare din 6 decembrie

noua dreapta

Candidaturile depuse de Partidul Noua Dreaptă la alegerile parlamentare din 6 decembrie au rămas astăzi definitive.

Avocatul Tudor Ionescu, președintele partidului, deschide lista la București pentru Senat. Are 42 de ani, este căsătorit, absolvent al Facultăţii de Drept și avocat în cadrul Baroului București. Activează de peste 20 de ani în cadrul mișcării naționaliste din România, din anul 2000 ca președinte al Asociației Noua Dreaptă iar din 2015 ca președinte al Partidului Noua Dreaptă.

Pe locul 2 pentru Senat la București candidează Secretarul General al partidului, George Grasu. Are 49 de ani, este căsătorit, tatăl a doi copii și provine dintr-o familie de aromâni cu o frumoasă tradiție de luptă împotriva ocupației comuniste din Dobrogea. A urmat cursurile Facultății de Management Turistic și Comercial iar la vârsta de 23 de ani a fost nevoit ca mulți alți tineri să plece în străinătate, departe de țară, de familie și de casă. După 13 ani s-a întors cu o vastă experiență managerială, cu un bagaj enorm de cunoștințe și o viziune clară despre România în care vrea să trăiască și să-și crească copiii.

Pe locul 3 pentru Senat la București candidează Constantin Nechita, președintele Filialei București. Are 40 de ani, este român, creștin și naționalist, căsătorit și tatăl unei fetițe de un an. A absolvit Facultatea de Urbanism din București, din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu".

Lista pentru Camera Deputaților la București este deschisă de Vicepreședintele partidului, Dorin George Lala. Are 47 de ani, este căsătorit și tatăl a doi copii. Este român, creștin-ortodox, absolvent al Facultății de Drept. Este militant naționalist de peste 20 de ani și membru fondator al Partidului Noua Dreaptă.

Pe locul 2 pentru Camera Deputaților la București candidează Președintele Filialei Sector 3 București, Niculae luruc. Are 74 de ani, provine dintr-o familie de aromâni originari din nordul Greciei, este de profesie inginer agronom, căsătorit, tată şi bunic, Deputat în primul Parlament al României de după Decembrie '89, unde a scris o pagină frumoasă de istorie ca membru în Comisia de redactare a proiectului Constituției României.

Citește și: Violeta Alexandru îi răspunde lui Kelemen Hunor și dă vina pe președinții de CJ: 'Să meargă să bată la ușa președintelui Consiliului Județean!'

„Partidul Noua Dreaptă este partidul naționaliștilor români, al tuturor celor care consideră că a-ți iubi țara nu este o rușine ci o virtute. Al tuturor celor care consideră că fiecare popor trebuie să-și cultive valorile naționale, să-și păstreze identitatea prin limbă, tradiții și religie, să le transmită mai departe generațiilor viitoare. Al tuturor celor care timp de 30 de ani s-au simțit nereprezentați și înșelați de actualele partide parlamentare.

Și care pe 6 decembrie vor avea ocazia să voteze oameni noi, fără compromisuri și fără compromiși. Oameni loiali, muncitori, cinstiți și curați, competenți, iubitori de țară, apărători de principii și de valori morale, doritori de a reda românilor bunăstarea, independența, suveranitatea și demnitatea națională”, se arată într-un comunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.