Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pastorala de Crăciun a PS Ignatie: 'Domnul Hristos, prin naşterea Sa pe acest pământ, transformă orice peşteră a întunericului'

doxologia.ro
ignatie

„E vreme de sărbătoare. Crăciunul ni se dăruieşte prin tot ceea ce are el mai minunat şi mai frumos. Dumnezeu-Fiul Se întrupează şi vine printre oameni. Însăşi Iubirea Se face Om, ca pe om să-L îndrăgostească veşnic de Dumnezeu”.

„Colindăm şi ne luminăm. Oricât de prinşi am fi de cenuşiul vieţii, inima simte că este străbătută de o bucurie şi o trăire lăuntrică aparte”, scrie Episcopul Ignatie al Hușilor în pastorala de Crăciun.

„Este harul sărbătorii”, explică Preasfinția Sa.

Har care „pătrunde întâi în adâncul sufletului şi apoi se revarsă, în chip firesc, în taina vieţii de familie, în taina relaţiilor dintre noi, transformând, atât cât dorim şi noi acest lucru, casa noastră, inima noastră şi relaţiile noastre într-o iesle, unde Iisus, Cel născut, se bucură de curăţia dăruirii noastre de sine, de căldura luminii şi de dragostea bunătăţii noastre, pe care datori suntem să le împărtăşim şi semenilor noştri”.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ Klaus Iohannis a CONVOCAT ședință la Cotroceni: Arafat, Tătaru și Gheorghiță, CHEMAȚI la discuții

Părintele episcop spune că „Domnul Hristos, prin naşterea Sa pe acest pământ, transformă orice peşteră a întunericului, a singurătăţii sau a gunoiului moral într-o iesle a luminii, a comuniunii şi curăţeniei spirituale. Depinde de noi cât de mult ne dorim ca acest lucru să se întâmple”.

„Degeaba ne căznim să umplem sărbătoarea Crăciunului cu sarmale, cozonaci, cârnaţi sau brăduţi, dacă Îl ignorăm pe Cel care este inima acestui eveniment: Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat ‹pentru noi şi a noastră mântuire›”.

„E nevoie să ne descotorosim de păcat, care, în mod negreşit, face ca peştera inimii şi a sufletului nostru să fie locuită de întuneric, singurătate şi mizerie morală”.

Vezi textul integral pe site-ul oficial al Episcopiei Hușilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.