Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patria Bank accesează o nouă linie de finanţare de 20 de milioane euro de la FEI pentru creditarea întreprinderilor mici

Bloomberg
EURO moneda bani

Patria Bank, bancă rezultată în urma fuziunii din luna mai 2017 dintre fosta Banca Comercială Carpatica şi fosta Patria Bank, a accesat un nou plafon de finanţare, în valoare de 20 de milioane de euro, de la Fondul European de Investiţii (FEI), pentru a acorda credite micilor antreprenori (news.ro).

Garanţia EaSI din cadrul Programului pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială (EaSI) este finanţată de Uniunea Europeană, iar Comisia Europeană a selectat Fondul European de Investiţii (FEI) pentru a pune în aplicare garanţia EaSI.

”Împreună cu noul plafon, creditul EaSI oferit de Patria Bank vine cu noi avantaje pentru cei care îl accesează: valoarea creditului poate ajunge până la 115.000 lei, iar sumele obţinute pot fi folosite inclusiv pentru plata restanţelor la bugetul de stat”, arată un comunicat al băncii.

Patria Bank este prima bancă din România care a accesat încă din 2015 un plafon de finanţare de la FEI, creditând până în prezent peste 1.200 de antreprenori din categoria companii mici si mijlocii, inclusiv Agro.

“Finanţarea afacerilor mici şi foarte mici este una din principalele linii de business şi o prioritate strategică pentru Patria Bank. În mod cert, creditul EaSI este 100% destinat micilor antreprenori: este simplu şi uşor de accesat, fără avans, fără garanţii, fără prea multe bătăi de cap. Până la acest moment peste 1.200 de antreprenori au accesat un credit EaSI de la Patria Bank, valoare media a creditului fiind de circa 17.000 de euro”, spune Codruţ Nicolau, director comercial Patria Bank.

Creditul EaSI fără garanţii materiale poate fi solicitat de microîntreprinderi româneşti (indiferent de forma de organizare sau domeniu de activitate) care au maximun nouă angajaţi şi o cifra de afaceri de maxim 2 milioane de euro pe an.

EaSI se acordă în lei pentru finanţarea capitalului de lucru şi a activităţilor curente, investiţii sau mixt, achiziţia de bunuri, precum şi pentru investiţii imobiliare. Garanţia FEI acoperă 80% din valoarea creditului, diferenţa de 20% fiind susţinută de Patria Bank fără a solicita garanţii materiale.

Patria Bank este o bancă românească, listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu prezenţă în 63 de oraşe la nivel naţional, prin 85 sucursale, peste 180.000 de clienţi şi 3,5 miliarde lei în active.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.