Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patriarhia Română face precizări despre construcția pe care o va ridica pe Dealul Patriarhiei: 'Va fi o casă cu arhitectură bisericească, nu un bloc'

basilica.ro
patriarhul daniel

Patriarhia Română a transmis, vineri, că există un proiect pentru ridicarea unei case cu șase camere, cu arhitectură bisericească, nu a unui bloc cu trei etaje pe Dealul Patriarhiei. Reacția, după ce au apărut informații privind blocul ce ar urma să fie construit.

„Nu este vorba despre construcţia unui bloc masiv, modern, ci de edificarea unei case, care va avea doar şase camere, cu arhitectură bisericească tradiţională. Imaginea prezentată în anunțul public al Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti este provizorie şi nu reflectă proiectul viitoarei clădiri”, a transmis Patriarhia Română.

Citește și: Informații despre starea de sănătate a Tamarei Buciuceanu Botez! Cum se simte actrița

Patriarhia arată că este necesară această casă ce urmează să fie construită pentru desfășurarea activității ansamblului patriarhal de pe Dealul Mitropoliei, vizitat de mulți turiști. De asemenea, precizează că multe clădiri care existau acolo până în 1931 au fost demolate.

„Actuala Catedrală Patriarhală de pe Dealul Mitropoliei se afla, până în anul 1931, în centrul unei incinte, fiind înconjurată de jur împrejur de clădiri și de zidul împrejmuitor. Între aceste construcții se afla și reședința mitropolitului, actuala Reședință Patriarhală. Tot în interiorul acestei incinte se aflau paraclisul, clopotnița şi chiliile călugărilor și ale preoților slujitori ai catedralei mitropolitane, precum și toate spațiile obișnuite desfășurării activității specifice unei mănăstiri. Odată cu desfășurarea lucrărilor de construire a Palatului Camerei Deputaților de pe Dealul Mitropoliei (actualul Palat al Patriarhiei), aceste chilii ale călugărilor și ale preoților slujitori ai catedralei mitropolitane au început să fie demolate. Clădirea care cuprindea chiliile călugărilor și ale preoților slujitori ai catedralei mitropolitane – casa clerului este atestată şi de unele planuri sau fotografii ale epocii respective. În zilele noastre, reconstruirea sub o formă nouă, pe un teren mai restrâns de 656 de metri pătrați, a acestei case a clerului este urgent necesară pentru buna desfășurare a activității ansamblului patriarhal de pe Dealul Mitropoliei”, potrivit Patriarhiei.

Citește și: Marius Budăi iese la rampă! Ce se întâmplă, de fapt, cu cele 400.000 de concedieri

Potrivit documentului citat, clădirea poate fi reconstruită într-o formă mai restrânsă ca amprentă la sol, având demisol, parter și două etaje.

Practic, Patriarhia își dorește ca la demisolul clădirii să fie grupuri sanitare pentru pelerinii care vin să se roage la Catedrala Patriarhală şi pentru turiştii care vizitează Catedrala Patriarhală şi Palatul Patriarhiei. La parterul clădirii se vrea construit un magazin de obiecte bisericeşti, iar la etajele 1 şi 2 ale clădirii, spaţii pentru doi ghizi care vor prezenta pelerinilor şi turiştilor ansamblul patriarhal (Catedrala Patriarhală şi Palatul Patriarhiei) şi spaţii pentru trei-patru îngrijitori de la Catedrala Patriarhală (paraclisieri şi portari), care să fie disponibili în orice moment pentru slujbe, ceremonii solemne, pelerinaje sau vizite turistice.

Citește și: Lovitură pentru TVR! Tribunalul București a luat decizia! Contractul cu Dragoș Pătraru a fost reziliat ABUZIV .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.