DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Patronii spun ce ascunde Guvernul: 'Ne îndreptăm rapid spre un colaps cvasi-generalizat'

faliment

Peste 5.000 de firme din retailul nealimentar şi-au închis porţile anul trecut în România pe fondul lipsei oricărui sprijin real al autorităţilor, susţin reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Retailerilor din România - RORETAIL, potrivit cărora sectorul are nevoie de o abordare corectă şi un ajutor concret.

"Într-o industrie în care activează peste 45.000 de companii cu o cifră de afaceri de 81,55 miliarde de lei, lipsa oricărui sprijin real al autorităţilor a făcut ca anul trecut peste 5.000 de firme din retailul nealimentar să îşi închidă porţile. Nu este un punct de maxim sau un punct de final. Ne îndreptăm rapid spre un colaps cvasi generalizat al retailului nealimentar, ceea ce riscă să lase fără un loc de muncă peste 200.000 de salariaţi şi să provoace un puternic şoc la nivel economic şi social. Avem nevoie de o abordare corectă şi de un ajutor concret, nu de promisiuni. Vremea lor a trecut. Fără un sprijin rapid şi ţintit, fără asumarea unei decizii, inclusiv politice din partea decidenţilor şi a membrilor coaliţiei de guvernare, pur şi simplu ne scufundăm", a declarat Roxana Socaciu, director executiv RORETAIL, potrivit unui comunicat de presă.

Citește și: AUR, intervenție de ultimă oră în privința pașaportului de vaccinare european! Solicitare către autoritățile Statului Român

În context, patronatele din retail au subliniat că redeschiderea magazinelor cu anumite restricţii nu a condus la revenirea volumului vânzărilor la un nivel minimal necesar supravieţuirii economice.

"Deşi unele centre comerciale au încercat în perioada de redeschidere să susţină activitatea retailerilor nealimentari în baza asigurărilor date de autorităţi privind promovarea unor măsuri de sprijin a acestora, situaţia s-a înrăutăţit dramatic în ultimele luni în condiţiile în care nu a fost implementată nici o astfel de măsură. Ca exemple, proiectul de OUG privind sprijinul pentru plata chiriilor magazinelor nu a mai fost adoptat, iar Ministerul Fondurilor Europene a eliminat activităţi economice esenţiale ale companiilor active în industrie din categoria celor eligibile (OUG 130/2020) pe măsura 2 - capital de lucru. Drept urmare, multe centre comerciale au început executarea scrisorilor de garanţie bancară sau/şi la acţiuni în instanţă pentru recuperarea datoriilor de la retaileri. Sub această presiune şi în condiţiile dificultăţilor financiare profunde traversate de un an de zile de la debutul epidemiei de COVID-19 în România, companiile din retailul nealimentar îşi încetează rând pe rând activitatea", afirmă reprezentanţii organizaţiei.

Citește și: Emil Constantinescu o spulberă pe Clotilde Armand: Nu știe ce vorbește!

În viziunea patronatelor, industria textilă şi cea de încălţăminte se plasează, astăzi, printre cele mai afectate industrii, multe fabrici fiind închise, iar retailerii se confruntă cu stocuri mari ce nu pot fi comercializate. Estimările arată că, în acest sector, vânzările au rămas cu mult sub nivelul inferior celui anterior crizei COVID-19, scăderile vânzărilor din magazine în ultimele luni ajungând la medii de 60% - 80%.

"În ultimele două luni, reprezentanţii RORETAIL au solicitat reluarea dialogului cu autorităţile române şi au transmis în nenumărate rânduri către ministerele de resort şi Guvern propunerile sale însă acestea au rămas fără niciun fel de răspuns. Organizaţia Patronală a Retailerilor din România face apel la Guvernul României să promoveze de urgenţă deciziile aşteptate de sprijinire a retailului nealimentar, unele dintre ele cuprinse şi în programul de guvernare", susţine RORETAIL.

Citește și: Medicul Emilian Imbri trage un puternic semnal de alarmă: ‘Numărul persoanelor care vin spre spital, de vreo două săptămâni a crescut. Acum două săptămâni de exemplu, aveam 200 de locuri libere în spital, astăzi avem 82’

Pe lista solicitărilor se află: deblocarea şi aprobarea proiectului de OUG privind ajutorul pentru plata chiriilor pentru întreprinderile din centrele comerciale; completarea măsurilor din OUG 130/2020 destinate capitalului de lucru cu o serie de activităţi eligibile pentru activităţile economice afectate sever de criza COVID; permiterea accesului la măsurile de sprijin/finanţare şi a companiilor (mijlocii) ce înregistrează mai puţin de 50 milioane de euro cifră de afaceri, dar care au mai mult de 249 de angajaţi, sau există o legătură între companii; identificarea şi promovarea unor măsuri/programe pentru sprijinirea industriilor/activităţilor care nu au fost incluse în programele de granturi de capital de lucru (fashion, încălţăminte, servicii înfrumuseţare, locuri de joacă copii etc).

Organizaţia Patronală a Retailerilor din România - RORETAIL este o asociaţie înfiinţată în anul 2014, care grupează peste o mie de magazine din România, din retailul nealimentar şi din HoReCA din centrele comerciale. De asemenea, în organizaţie sunt cuprinse branduri naţionale şi internaţionale, ce însumează peste 12.000 de angajaţi.

Citește și: Ludovic Orban: ‘În cursul acestei săptămâni, cel târziu începutul săptămânii viitoare se pot finaliza toate procedurile de numire a prefecților și subprefecților’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.