Magistraţii Tribunalului Dolj au dispus măsura controlului judiciar pe 60 de zile pentru omul de afaceri Cristian Dobre, patronul firmei Polystart din Craiova, care a fost reţinut luni de procurori DNA pentru mai multe fapte în legătură cu derularea unui contract de lucrări având ca obiect realizarea unui complex de agrement acvatic în Parcul Tineretului din Craiova.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Dolj, judecător Denis Ghervase, a declarat că instanţa a mai dispus disjungerea cererii de suspendare a procedurii de lichidare a firmei Polystart, cu termen pentru 16 iunie. Decizia Tribunalului Dolj poate fi contestată.
Cristian Dobre, asociat majoritar la Polystart, este acuzat de procurorii DNA la instigare la dare de mită, la spălare de bani şi la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (5 acte materiale) şi de participaţie improprie la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită în formă continuată (5 acte materiale).
Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, în 6 februarie 2013, între Primăria Craiova şi o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Dobre a fost încheiat un contract de lucrări, având ca obiect realizarea unui complex de agrement acvatic în Parcul Tineretului din municipiul Craiova, proiect finanţat din fonduri europene, în valoare totală de 80.699.200 lei.
"În acest context, în perioada 2013 - 2014, inculpatul Dobre a coordonat un întreg mecanism prin care au fost denaturate situaţiile de lucrări privind realizarea unuia dintre obiectivele contractului. În acest sens, a fost schimbată integral, fără respectarea prevederilor legale, structura de rezistenţă a unei clădiri din cadrul complexului, urmărindu-se reducerea costurilor ocazionate de execuţia lucrărilor, în raport cu proiectul tehnic iniţial şi devizul ofertă, astfel încât diferenţa în plus dintre sumele de bani solicitate şi obţinute din fondurile europene, respectiv bugetul naţional şi sumele de bani cheltuite pentru execuţia obiectivului să fie însuşită pe nedrept", susţin procurorii.
DNA precizează că acesta a acţionat, atât direct cât şi prin intermediul altor persoane, inclusiv pentru coruperea celor care aveau sarcina supravegherii executării construcţiei în conformitate cu contractul de lucrări semnat cu beneficiarul şi contractul de finanţare încheiat cu autoritatea de management.
"Tot la iniţiativa omului de afaceri a fost disimulată şi provenienţa unei părţi din suma pretinsă şi primită ca mită de către un diriginte de şantier pentru neexercitarea corespunzătoare a atribuţiilor sale de serviciu, prin încheierea unui contract fictiv de prestări servicii", se arată în comunicat.
Anchetatorii au constatat că, urmare a acestei conduite infracţionale, Primăria Craiova şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice au fost prejudiciate cu suma totală de peste 5,5 milioane lei, care reprezintă în acelaşi timp şi un folos patrimonial necuvenit realizat de societatea controlată de acesta.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane
Patronul firmei Polystart pus sub control judiciar
Explorează subiectul
Articole Similare

155
VIDEO Tâlhărie ca în filme într-o benzinărie din Timișoara: Hoțul a fugit cu zeci de mii de lei, dar a ajuns la răcoare
155

201
Copiii pe rețelele sociale, statul în întârziere: avertisment de la nivel prezidențial
201

37
Intervenție salvatoare în București: Polițiștii au scos un bărbat dintr-un apartament cuprins de incendiu
37

1.877
Polițist cercetat disciplinar după o situație absurdă: a amendat un pompier voluntar care se deplasa la o intervenţie şi nu ar fi acordat prioritate autospecialei de Poliţie care mergea la acelaşi eveniment
1.877

43
ANM a emis atenționări Cod galben de intensificări ale vântului în zone din şase judeţe
43

36
Șofer beat, reținut după ce a lovit o mașină care circula regulamentar și a fugit de la locul faptei: Trei persoane rănite
36

67
Caz de violență domestică în Târgu Lăpuș: Tânără de 21 de ani agresată de soț
67

48
Intervenție în județul Vrancea: Zeci de câini relocați după suspiciuni grave de abuz într-un adăpost privat de animale
48

35
Doi tineri din Câmpulung au fost reținuți după ce au jefuit o sală de jocuri de noroc
35

25
VIDEO Prinși de noapte pe munte: Opt turiști au fost coborâți în siguranță de jandarmii montani
25

94
Tragedie în Vrancea: O femeie și un bărbat au fost descoperiți decedați în baie, posibil intoxicați cu monoxid de carbon
94

60
FOTO O mașină în care se aflau trei persoane s-a răsturnat pe un câmp din Prahova: Un bărbat a rămas încarcerat
60

1.373
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
1.373

















Comentează