Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patru noi medicamente au fost introduse în Catalogul naţional; Care sunt şi ce preţuri au

USA Today
medicamente pastile

Ministerul Sănătății a introdus încă patru medicamente în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România (Canamed) de la 1 septembrie, printr-un ordin publicat marți în Monitorul Oficial, potrivit 360MEDICAL.ro.

Noul ordin prevede că, în anexa 1 a ordinului nr. 1.468/2018, care cuprinde prețurile din Canamed, după poziția 6.729 se introduc 4 noi poziții (6.730-6.733).

Pozițiile noi din Canamed sunt Nanoscan 500 micrograme trusă pentru preparate radiofarmaceutice (DAPP Radiopharmacy Laboratory Ungaria) – preț maxim 2.049,82 lei cu TVA, Koparin 25.000 UI/5 ml IV (heparină, DAPP Unifarm) – preț maxim 38,77 lei și două versiuni de Adenosine Life (adenozină, DAPP Torus Pharma România) – prețuri maxime 539,66 lei pentru o cutie de 10 fiole x 2 ml soluție injectabilă și 1.796,44 lei pentru o cutie de 10 fiole x 10 ml soluție.

De asemenea, ministerul a modificat 9 poziții din anexa 1, în principal pentru clarifiarea unor neconcordanțe.

Citeşte şi: Începe rocada în centrele de pregătire pentru medicii rezidenţi; Ce au de făcut pentru schimbarea centrului

Prețurile maxime stabilite de minister în Canamed sunt obligatorii pentru deținătorii de autorizație de punere pe piață (DAPP) a medicamentelor, pentru distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente din România care au relații contractuale cu Ministerul Sănătății, cu casele de asigurări de sănătate sau cu direcțiile de sănătate publică județene.

Pentru farmaciile sau alte entități care nu se află în relații contractuale cu casele de  asigurări de sănătate, cu direcțiile de sănătate publică județene sau cu Ministerul Sănătății, prețurile sunt cuprinse în Catalogul public.

Citeşte şi: Un cercetător român este finanţat de UE pentru proiectul său legat de secvenţierea ADN-ului; Cum a convins Uniunea

Preţurile medicamentelor cuprinse în Canamed sunt valabile până la 1 ianuarie 2020, cu unele excepții, pentru care au fost stabilite alte termene.

Ultima modificare majoră a Canamed a fost realizată de la 1 august, când Ministerul Sănătății a introdus încă 146 de medicamente. Ulterior, în Canamed a fost introdus și serul antiviperin Viperfav.

Recent, ministerul a propus introducerea, tot de la 1 septembrie, a încă 107 de medicamente în Canamed, dar propunerea nu a fost încă aprobată.

Ordinul Ministrului Sănătății prin care s-a realizat prima corecție a prețurilor din Canamed după 2015, care se aplică de la 1 ianuarie 2019, a fost publicat în Monitorul Oficial în 22 noiembrie 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.