DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Patru pasageri au murit în India din cauza caniculei

www.radiovacanta.ro
caniculă, termometru, soare, căldură

Patru pasageri ai unui tren au murit din cauza căldurii extreme în nordul Indiei, un fenomen meteorologic care se manifestă de mai multe săptămâni în această ţară, cu temperaturi care ating cu regularitate valori cuprinse între 45 şi 50 de grade Celsius, au anunţat marţi un martor şi autorităţile feroviare indiene, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

Cei patru pasageri s-au îmbarcat luni după-amiază la Agra, oraş emblematic din nordul ţării în care se află mausoleul Taj Mahal, şi se îndreptau spre Coimbatore, în sudul Indiei. Ei călătoreau în vagoane fără aer condiţionat, la cea mai ieftină clasă de transport.

"Atunci când trenul se apropia de Jhansi (la 200 de kilometri sud faţă de Agra, n.r.), am primit un apel din partea echipei de bord, potrivit căreia unul dintre pasageri îşi pierduse cunoştinţa", a declarat pentru AFP Ajit Kumar Singh, purtător de cuvânt al companiei naţionale feroviare din India.

Citește și: Eugen Teodorovici reacționează după publicarea unui document bombă: Nu există reduceri de personal. Avem bani suficienți

"Am trimis imediat o echipă medicală în staţie, dar medicii au descoperit că trei dintre pasageri erau deja morţi", a adăugat el. O a patra victimă a murit la spital.

"Căldura pare să fi fost un factor", a precizat Ajit Kumar Singh. În miezul zilei, termometrul urcase până în jurul valorii de 47 de grade Celsius în acea regiune.

Un pasager care făcea parte din acelaşi grup de călători a declarat pentru presa locală că valorile extreme de temperatură au transformat vagonul într-un "cuptor".

"La puţin timp după ce am plecat din Agra, căldura a devenit insuportabilă şi oamenii au început să se plângă din cauza unor probleme de respiraţie şi au spus că se simţeau rău", a declarat acel pasager, citat de postul de televiziune News18. "Înainte să fi putut să obţinem ajutor medical, ei s-au prăbuşit la pământ", a dezvăluit martorul.

Toţi cei patru pasageri decedaţi aveau vârste cuprinse între 70 şi 80 de ani, potrivit aceluiaşi post de televiziune.

Citește și: Pericol pentru Viorica Dăncilă! Unul dintre cei mai vechi lideri ai PSD vrea să preia hățurile

Considerate luni de vară în această ţară-subcontinent, mai şi iunie reprezintă cele mai sufocante perioade ale anului calendaristic în India.

Căldura excesivă a copleşit în nordul Indiei, o ţară cu 1,3 miliarde de locuitori, în această perioadă. Mercurul a urcat în termometre până la niveluri considerate insuportabile, aşa cum s-a întâmplat recent într-un oraş din Rajasthan, unde a fost înregistrată valoarea de 50,8 grade Celsius.

Sosirea progresivă a musonului, prevăzută pentru începutul lunii iunie în sudul ţării şi pentru sfârşitul lunii iunie în nordul Indiei, va permite o scădere a temperaturilor şi aducerea precipitaţiilor atât de necesare pentru irigarea culturilor agricole.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.