Patru persoane rănite şi patru maşini avariate într-un accident produs pe fondul neacordării de prioritate

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-03-2022

Actualizat: 22-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Foto news.ro

Potrivit sursei citate, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că la intersecţia străzilor Transilvaniei şi Unirii s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane.

La faţa locului, poliţiştii au stabilit că două autoturisme, conduse de doi bărbaţi, ambii de 20 de ani, care circulau din sensuri de mers diferite, au intrat în coliziune, ca urmare a neacordării de prioritate.

În urma impactului, una dintre maşini a fost proiectată în alte două autovehicule, parcate regulamentar, rezultând avarierea acestora.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane, cu vârste între 3 şi 44 de ani, toate aflate într-unul dintre autoturisme. Acestea au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri