Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patru premiere în top 10 după primul weekend al anului

Phoenix
cinema

Filmele „La cuţite/ Knives Out”, „Blestemul/ The Gudge”, „Prinţesa, «condurii roşii» şi cei 7 pitici/ Red Shoes and the Seven Dwarfs” şi „Cats” au debutat în top 10 al box office-ului românesc în primul weekend al anului 2020 potrivit news.ro

„La cuţite/ Knives Out”, în care un detectiv investighează moartea patriarhului unei familii excentrice, a debutat pe locul al doilea în clasament, cu încasări de 849.954 de lei, după ce a fost vizionat de 38.198 de spectatori, potrivit cifrelor oferite News.ro de Cinemagia. Filmul este regizat de Rian Johnson, iar din distribuţie fac parte Daniel Craig, Ana De Armas, Chris Evans, Jamie Lee Curtis şi Don Johnson.

Filmul horror „Blestemul/ The Gudge” a debutat pe locul al treilea, cu 37.588 de spectatori şi încasări de 773.134 de lei, iar animaţia „Prinţesa, «condurii roşii» şi cei 7 pitici/ Red Shoes and the Seven Dwarfs”, pe al şaptelea, cu 16.981 de spectatori şi încasări de 340.331 de lei.

Cel de-al patrulea debut al weekendului pe marile ecrane româneşti s-a clasat pe locul al nouălea. Adaptarea musicalului „Cats” a fost vizionată de 4.646 de spectatori şi a generat încasări de 96.144 de lei. Filmul regizat de Tom Hooper, cu Idris Elba, Taylor Swift şi Judi Dench în distribuţie, a primit critici dure şi este estimat că va înregistra o pierdere totală de 70 de milioane de dolari.

Primul loc în box office-ul românesc a fost ocupat, pentru al doilea weekend consecutiv, de comedia „5Gang: Un altfel de Crăciun”, care a fost vizionată de 44.966 de spectatori şi a generat încasări de 868.327 de lei.

Filmul de aventuri „Jumanji: Nivelul următor/ Jumanji: The Next Level”, cu Dwayne Johnson şi Kevin Hart în distribuţie, a ocupat locul al patrulea, în coborâre o poziţie, după ce în al cincilea weekend de la debut, a fost vizionat de 29.403 spectatori şi a generat încasări de 704.646 de lei.

Lungmetrajul SF „Star Wars: Skywalker - Ascensiunea/ Star Wars: Episode IX - The Rise of Skywalker” a înregistrat o coborâre importantă în top. După al treilea weekend, în care a avut încasări de 700.610 lei, a pierdut trei poziţii, clasându-se pe cinci. Filmul - ultimul din a treia trilogie din saga începută de George Lucas în 1977 - este regizat de J.J. Abrams şi îi are în distribuţie pe Adam Driver, Oscar Isaac, Mark Hamill, Daisy Ridley, John Boyega, Richard E. Grant, Keri Russell şi Lupita Nyong'o.

Animaţia „Regatul de gheaţă II/ Frozen II” s-a clasat pe locul al şaselea, în coborâre două poziţii, după ce, în al şaptelea weekend de la premieră, a generat încasări de 375.247 de lei.

Un alt film de animaţie, „Spioni deghizaţi/ Spies in Disguise”, a coborât trei locuri, până pe opt, după al doilea weekend de la premieră, când a generat încasări de 254.759 de lei şi a fost vizionat de 12.500 de spectatori.

„Maestrul minciunilor/ The Good Liar”, cu Ian McKellen şi Helen Mirren în rolurile principale, s-a clasat pe zece, în coborâre patru locuri, după al patrulea weekend de la debut, când a fost vizionat de 3.691 de spectatori şi a generat încasări de 86.017 lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.