Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patru tineri, răniţi după ce autoturismul în care se aflau a lovit două indicatoare, un stâlp şi un gard - Şoferul nu a putut fi testat pentru alcool şi substan

ISU Semenic
accident, descarcerare

Patru tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani au ajuns la spital, marţi, după ce autoturismul în care se aflau a derapat, a lovit două indicatoare rutiere, un stâlp de beton şi s-a oprit în gardul unui imobil. Şoferul a fost rănit grav, neputând fi testat pentru consum de alcool şi substanţe interzise, potrivit news.ro

Accidentul a avut loc marţi dimineaţă, în localitatea Satu Nou de Jos din judeţul Maramureş.

”În urma deplasării la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că, un tânăr de 21 de ani, aflat la volanul unui autoturism pe strada Republicii, ar fi pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu două indicatoare rutiere, un stâlp din beton şi gardul unui imobil. În urma evenimentului rutier au rezultat patru victime, respectiv conducătorul auto şi trei pasageri cu vârste de 18 şi 21 de ani din Seini. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, informează oficialii Poliţiei Judeţene Maramureş.

Din cauza rănilor suferite, tânărul care conducea autoturismul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă la spital i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru a se stabili dacă se afla sub influenţa alcoolului sau drogurilor.

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul, în urma acestuia fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.