Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pe ce a risipit Zetea banii maramureșenilor

stiripesurse.ro
Gabriel Zetea

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a prezentat public modul în care predecesorul său, Gabriel Zetea, a risipit banii publici, afectând  bugetul județului.

Banii maramureșenilor au fost cheltuiți fără discernământ, chiar și în perioada stării de urgență.

Potrivit dezvăluirilor făcute de Ionel Bogdan, în primăvara lui 2020, când România era în stare de urgență și situația cauzată de răspândirea coronavirusului era dramatică, Gabriel Zetea făcea achiziții directe, fără publicare în SEAP și fără transparență.

Astfel, în aprilie 2020, Zetea a încheiat un contract de achiziție pentru pachete de protecție, prevenție și dezinfecție, valoarea totală a contractului fiind de 3,3 milioane de lei cu TVA. În contract erau prevăzute 35.000 de kituri cu produse sanitare, costul unui kit fiind de 97 de lei cu TVA. La un calcul simplu, luând în considerare prețurile din magazin ale produselor, un astfel de kit ajunge la aproximativ 32 de lei cu TVA. Diferența dintre costul real și costul din contract, o diferență de peste 1 milion de de lei,  reprezintă bani publici irosiți sau ajunși în buzunarele celor care au gestionat aceste contracte netransparente.

Un alt exemplu de risipă a banilor publici, prezentat de Ionel Bogdan, este situația Ansamblului Folcloric Național Transilvania, care a beneficiat de sume generoase de bani din partea Consiliului Județean Maramureș în timpul lui Zetea. Ansamblul Folcloric avea, în anul 2016, o finanțare de la Consiliul Județean de aproximativ 3 milioane de lei. În 2017, în al doilea an de mandat al lui Zetea în fruntea județului, suma a crescut la aproximativ 4,6 milioane de lei.

În 2019, suma alocată pentru finanțarea Ansamblului Folcloric Național Transilvania a ajuns la  9,8 milioane de lei, bani care au provenit din bugetul public local al județului Maramureș. Cheltuielile de personal s-au triplat la Ansamblul Transilvania în timpul mandatului lui Gabriel Zetea. În 2020, un an marcat de criza cauzată de coronavirus, suma alocată pentru Ansamblul Folcloric a fost de aproximativ 6,6 milioane de lei, în condițiile în care evenimentele au fost anulate începând cu luna martie din cauza pandemiei de Covid-19.

,,Voi trimite Corpul de Control să verifice modul în care au fost cheltuiți banii publici. Banii maramureșenilor trebuie cheltuiți cu chibzuință , în interesul lor.”, a subliniat Ionel Bogdan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.