Pelerinajul din acest an, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va avea loc între 19 şi 29 octombrie. Credincioşii se vor putea închina şi la racla cu moaştele Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ - Noul Hozevit, potrivit news.ro.
Program
În zilele de 19-22 octombrie, credincioşii se vor putea închina la Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie şi ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, care vor fi scoase din Catedrala Patriarhală şi aşezate în pridvorul acesteia în fiecare dintre aceste zile, în intervalul orar 7.00-00.00.
„Având în vedere că toate Sfintele Moaşte vor fi prezente la închinare în aceste prime patru zile, în pridvorul Catedralei Patriarhale, şi ţinând cont de fluxul mai redus de pelerini care va fi înregistrat în perioada respectivă, recomandăm în special familiilor cu copii mici să vină să se închine în perioada 19-22 octombrie, pentru a evita aglomeraţia din zilele finale ale hramului”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.
Joi, 23 octombrie, începând cu ora 12.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, după cum urmează:
– prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe traseul: Catedrala Patriarhală – Str. Patriarhiei – B-dul. Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piaţa Unirii);
– a doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” – Nou cu Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pe traseul: Str. Bibescu Vodă - baza Dealului Patriarhiei (Piaţa Unirii).
– ambele coloane se vor întâlni la baza Dealului Patriarhiei şi vor urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală.
La ora 12.45, la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale, va avea loc întâmpinarea de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a raclelor cu Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ. După rostirea cuvântului de binecuvântare de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, raclele cu Sfintele Moaşte vor fi depuse spre închinare în Baldachinul Sfinţilor de pe Colina Patriarhiei, pentru a fi cinstite de pelerini.
Programul liturgic în perioada 19-29 octombrie 2025 se va desfăşura după cum urmează:
– Duminică, 19 octombrie 2025:
• 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul de Vară.
• 16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei şi Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.
– Luni, 20 octombrie 2025:
• 09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.
• 16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei şi Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.
– Marţi, 21 octombrie 2025:
• 09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.
• 16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei şi Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.
– Miercuri, 22 octombrie 2025:
• 09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.
• 16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei şi Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.
– Joi, 23 octombrie 2025:
• 09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.
• 12:00 – 12:45 – Procesiunea Calea Sfinţilor.
• 17:00 – 20:30 – Slujba Privegherii, pentru cinstirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în Catedrala Patriarhală.
– Vineri, 24 octombrie 2025:
• 09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.
• 12:00-13:00 – Primirea de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, şi săvârşirea slujbei de Te-Deum în Catedrala Patriarhală.
• 17:00 – 20:30 – Slujba Privegherii, pentru cinstirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, în Catedrala Patriarhală.
– Sâmbătă, 25 octombrie 2025:
• 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.
• 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii pentru cinstirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Altarul de Vară.
– Duminică, 26 octombrie 2025:
• 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul de Vară.
• 17:00 – 21:00 – Slujba Privegherii pentru cinstirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, la Altarul de Vară.
– Luni, 27 octombrie 2025:
• 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi un sobor de preoţi şi diaconi, la Altarul de Vară.
• 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii pentru cinstirea Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti şi a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, în Catedrala Patriarhală.
– Marţi, 28 octombrie 2025:
• 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.
• 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei şi Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.
– Miercuri, 29 octombrie 2025:
• 09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală.
• 16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei şi Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.
Sfintele Moaşte vor fi reaşezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin.
Comentează