Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), preotul Constantin Sturzu, a anunţat, miercuri, că racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cursul dimineţii de vineri, după care va fi depusă într-un baldachin special amenajat pentru închinare, alături de racla cu moaştele Sfântului Gheorghe.
"Având experienţa ultimelor zile şi dorind un timp mai îndelungat pentru ca pelerinii să poată veni să se închine, vineri, la 7,00 dimineaţa, vom scoate racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Va fi depusă ca de obicei, pe baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană. Alături de moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva nu vor fi, ca în alţi ani, sfinte moaşte din ţară sau străinătate, ci sfinte moaşte aduse de aici, din Eparhie. Este vorba de Sfântul Gheorghe, care a primit acest de supranume de "pelerinul" în 2018, când s-a proclamat canonizarea lui. (...) Cei care vor veni se vor putea închina la raclă şi să o atingă. Aşa cum se făcea şi înainte de pandemie, din când în când racla este curăţată şi dezinfectată", a declarat preotul Constantin Sturzu, informează Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al MMB susţine că accesul la sfintele moaşte se va face în aer liber, pe un culoar unic pe care poate pătrunde doar o singură persoană.
"Accesul pelerinilor în Catedrală este restricţionat deja pe un culoar unic, unde încape o singură persoană la distanţă una de cealaltă. În catedrală nu se poate staţiona. Traseul este gândit în curtea Catedralei, în parcarea şi curtea Facultăţii de Teologie.Va fi un traseu foarte întortocheat, ca un adevărat labirint, astfel încât să valorificăm la maximum suprafaţa. Va prelua un flux foarte mare de pelerini. Depinde cum vor gândi pelerinii, poate vor fi mai mulţi care consideră că au nevoie de ajutor. Unii au început să vină deja, alţii amână pentru altă dată. Dacă numărul va depăşi ceea ce avem noi pregătit pentru zona Curţii Mitropolitane şi vor trebui să iasă pe stradă, vom lua măsuri astfel încât să nu iasă îmbulzeală sau înghesuială de persoane", a explicat preotul Constantin Sturzu.
Deoarece Iaşiul are o incidenţă a infectărilor de peste 6,70 la mia de locuitori, atât pelerinii cât şi localnicii trebuie să poarte mască sanitară, chiar dacă se vor afla în aer liber.
"Cei care nu au mască vor primi de la voluntari. De-a lungul drumului vor fi dozatoare automate cu dezinfectanţi", a precizat preotul Constantin Sturzu.
Ca şi în anii trecuţi, Slujba Liturgică de pe 14 octombrie, când în calendarul ortodox este prăznuită sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, va fi oficiată începând de la ora 9,30, pe un podium special amenajat pe bulevardul Ştefan cel Mare, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă şi care, în număr restrâns, vor putea să intre în spaţii delimitate, astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane şi să se poată păstra distanţa recomandată de autorităţi.
Slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în această zonă.
"În rest nu avem evenimente, nu avem nici concerte, nici lansări de carte, niciun alt eveniment. Tot pentru a veni în sprijinul pelerinilor, absolut toate slujbele vor fi ţinute doar afară pe o scenă special amenajată, scenă pe care deja se mai oficiază slujba de Sfânta Liturghie. (...) Nu aş putea face o estimare privind numărul pelerinilor care vor veni. Nu ştiu ce e în sufletul fiecăruia. Eu doar atâta ştiu, că mai ales în aceste vremuri în care ne aflăm atât de grele din punct de vedere sanitar, economic, politic, omul are nevoie de o speranţă, are nevoie să îşi pună nădejdea în cineva, în cineva care să ne ajute pe toţi. Şi acela nu poate fi decât Dumnezeu. Are nevoie să se întărească sufleteşte. Omul nu poate fi redus doar la trup. Este nevoie să avem un tonus bun, să avem încredere, să fim dispuşi să luptăm dacă cumva ne îmbolnăvim", a mai spus preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Pelerinajul la Sfânta Paracheva începe, în plin dezastru epidemiologic: zeci de mii de pelerini sunt așteptați la Iași
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

568
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
568

30
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
30

30
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
30

1.843
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
1.843

4.211
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.211

37
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
37

2.904
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
2.904

63
14 clădiri importante din Capitală urmează să fie reabilitate
63

46
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
46

55
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
55

106
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
106

1.106
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
1.106

5.889
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
5.889















Comentează