Aproximativ 12.000 de persoane stau la un rând de câţiva kilometri aşteptând să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care a fost scoasă într-un baldachin special amenajat pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane.
De la începerea pelerinajului, potrivit organizatorilor, peste 59.000 de pelerini au trecut pe la racla Sfintei Parascheva pentru a se închina şi ruga.
Anul acesta peste 30 de restaurante, cafenele şi patiserii au anunţat că vor pregăti 40.000 de pachete hrană, ceai şi apă care vor fi împărţite gratuit credincioşilor care vin în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Alte 100.000 de porţii cu mâncare şi ceai vor fi oferite de parohiile şi mănăstirile din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.
Pentru persoanele care vin în această perioadă la Iaşi să se închine la Sf Parascheva, reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor au pregătit şi 100.000 de exemplare cu "Ghidul pelerinului", care conţine detalii despre program, trasee şi recomandări utile.
Organizatorii au anunţat că pun la dispoziţie "telefonul pelerinului". De asemenea, pe siteurile doxologia.ro şi mmb.ro sunt afişate în timp real informaţii privind locul unde se află ultima persoană aşezată la rând şi timpul de aşteptare până la racla Sfintei Parascheva.
În perioada 8-15 octombrie, Catedrala Mitropolitană din Iaşi devine loc de pelerinaj, întrucât pe 14 octombrie este prăznuit hramul Sf Cuvioase Parascheva. Anual, la acest pelerinaj participă, în medie, 300.000 de credincioşi din ţară şi străinătate, fapt care transformă Iaşiul în unul dintre cele mai mari centre de pelerinaj din ţară.
Cunoscută şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra, din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Târnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii ''Sfinţii Trei Ierarhi''.
În prezent, moaştele Cuvioasei Parasc
Comentează